Filat vrea să-l mute pe Balițchi de la Vamă la Interne

Filat_Balitchi_Vama

În ultima perioadă se discută tot mai intens numele celor care vor ocupa funcții de conducere în viitorul Guvern. În context, capătă contur și informația că șeful Serviciului Vamal, Tudor Balițchi, ar putea fi înaintat la funcția de ministru de interne. Trebuie să menționăm totuși că numele său vehiculează deocamdată doar pe coridoarele PLDM-lui, întrucât o ședință oficială la care să se discute repartizarea funcțiilor, încă nu a avut loc.

Balițchi nu este, însă, singurul pretendent. Pentru același fotoliu concurează și rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg Balan, actualmente deputat regăsit pe locul 10 în lista electorală a PLDM-lui.

Cel din urmă ne-a spus însă, cu ceva timp în urmă că sunt doar niște zvonuri și că nimeni nu l-a întrebat nimic despre o astfel de oportunitate. Cu Balițchi nu am reușit să luăm legătura, însă sursele noastre susține că numele său prevalează în această competiție.

Mai mult decât atât, în locul lui Balițchi, la Serviciul Vamal ar urma să fie numit deputatul Anghel Agache, cunoscut drept o persoană devotată liderului PLDM, Vlad Filat. Tot Agache este și nașul lui Tudor Balițchi, pe care l-a cununat în toamna lui 2013.

Anghel Agache de asemenea nu a fost de găsit la telefon pentru a comenta informațiile, însă vom reveni cu detalii de îndată ce vom avea o reacție din partea lui.

Deschide.md amintește că Ministerul Afacerilor de Interne este una dintre structurile guvernamentale care potrivit acordului de coaliție PLDM-PD, le-a revenit liberal-democraților.

sursa: deschide.md / foto: voxpublika

You may also like

Comments are closed.

By