Două gospodării cuprinse de flăcări. Există victime

incendiu

Două persoane şi-au pierdut viaţa în incendii pe parcursul ultimelor 24 ore. Primul caz tragic a avut loc într-o gospodărie din localitatea Crăsnăşeni, raionul Teleneşti. O femeie în vîrstă de 85 de ani şi-a pierdut viaţa după ce casa acesteia a luat foc. La faţa locului a fost îndreptată o autospecială de intervenţie. Pompierii au reuşit să lichideze incendiul în aproximativ două ore. Incendiul a distrus bunurile materiale din interiorul a două odăi.

Angajaţii Serviciului Situaţii Excepţionale au evacuat din focar o butelie de gaz de tip propan –butan care risca să producă o explozie. Toate circumstanţele incendiului urmează să fie stabilite. O versiune precăutată de pompieri este încălcarea regulilor de exploatare a sobei de încălzit.

Un alt incendiu cu urmări fatale a avut loc în localitatea Rădeni, raionul Străşeni. Focul a izbucnit într-o bucătărie de vară a unei gospodării. În urma incendiului a decedat un bărbat de 64 de ani. Flăcările au afectat bunurile materiale din interior, dar şi acoperişul locuinţei. Toate circumstanţele şi cauza producerii incendiului urmează să fie stabilite.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale aminteşte populaţiei că nerespectarea regulilor antiincendiare poate duce la producerea incendiilor cu urmări fatale. De la începutul anului 2015 în Republica Moldova au avut loc 244 incendii în care au decedat 36 persoane.

You may also like

Comments are closed.

By