DECLARAȚIILE lui Ilan Shor și Bogdan Zumbreanu după audieri

shor CNA

„Am fost bucuroşi să oferim informaţiile necesare. Este foarte important pentru noi ca băncile să fie păstrate şi să fie o investigaţie obiectivă. La restul întrebărilor voi răspunde mai târziu”, a declarat președintele Consiliului de Administrare al Băncii de Economii, Ilan Shor după ce a fost audiat de CNA.

Amintim că omul de afaceri, împreună cu alte patru persoane, au fost audiați în cazul dosarelor creditelor neperformante de la BEM şi abuz în serviciu la Banca Socială. Centrul Național Anticorupție în comun cu Procuratura Generală a efectuat, astăzi, 26 de percheziţii la membrii Consiliilor de Administraţie a băncilor respective şi agenţilor economici care au beneficiat de credite. De asemenea, au avut loc percheziții și în casa lui Ilan Shor.

”Perchezițiile se desfășoară în cadrul a două cauze penale. Dosarele penale se referă la abuzul de serviciu din partea membrilor Consiliului de Administrație a Băncii Sociale și încălcarea regulilor de creditare în privința foștilor membri ai Consiliului de Administrație de la BEM. Prejudiciul estimativ la momentul începerii urmăririi penale este 10.9 miliarde de lei de la Banca de Economii și 17 miliarde de lei de la Banca Socială. S-au identificat mai multe bunuri care ar putea fi sechestrate. Urmează a fi stabilită şi ţara unde au fost transferaţi banii în cauză”, a spus Bogdan Zumbreanu, şeful direcției urmărire penală a CNA.

Potrivit lui Zumbreanu, la CNA au fost aduse patru persoane, dintre care două au făcut parte din Consiliul de administraţie al BEM. Ele sunt bănuite de abuz de serviciu şi riscă până la 7 ani de închisoare. Persoanele suspectate nu au fost reţinute, ci sunt cercetate în stare de libertate. Alte persoane bănuite se eschivează să se prezinte la CNA pe motiv că nu-și recunosc vina.

”În caz că nu se vor prezenta la prima citaţie a organului de drept, ei vor fi arestaţi, iar angajaţii companiei Kroll din Marea Britanie, care duc investigaţii în acest caz, nu vor putea să îi audieze în caz de necesitate”, a adăugat Bogdan Zumbreanu.

You may also like

Comments are closed.

By