Armistiţiul din Ucraina: A fost încălcat la Debalţeve și Lugansk // RPD: Avem tot dreptul

ucraina

Armistiţiul din estul Ucrainei a fost în general respectat în ultimele 12 ore, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă ambasadorul Ertugrul Apakan, şeful Misiunii Speciale de Monitorizare (MSM) în Ucraina a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare (OSCE), relatează agenţia rusă Tass, citată de Mediafax.

Potrivit lui Apakan, oraşul Lugansk a fost bombardat duminică, spre ora locală 1.45 şi că o serie de episoade de încălcare a armistiţiului au fost raportate din zona oraşului Debalţeve.

Apakan a spus că membrii misiunii nu au reuşit să ajungă la Debalţeve pentru a constata care este situaţia. El a îndemnat atât trupele ucrainene, cât şi insurgenţii proruşi să asigure reprezentanţilor OSCE accesul în toate teritoriile aflate în conflict.

De partea cealaltă, separatiștii din autoproclamata republică Donețk susțin că ei au tot dreptul să tragă în Debalțeve.

”Evident, noi putem împușca în Debalțeve pentru că este teritoriul nostru”, a declarat reprezentantul așa-numitului ”Minister al Apărării” al RPD, Eduard Basurin, menționând că în celelalte raioane, focul a încetat, transmite Reuters.

Amintim că la ora 00.00, 15 februarie, a intrat în vigoare Acordul semnat la Minsk de Poroșenko, Putin, Merkel și Hollande de încetare a focului în estul Ucrainei.

You may also like

Comments are closed.

By