VIDEO 18+ // Poliția A IDENTIFICAT bărbatul care s-a înecat în Nistru

inec scafandru
Scafandrii Detaşamentului căutare salvare nr.1 au recuperat astăzi cadavrul unui bărbat înecat în rîul Nistru, în apropierea localităţii Oxentea din raionul Dubăsari. Locuitorii satului au solicitat intervenţia salvatorilor și poliției în seara zilei de ieri, în jurul orei 17.30. O persoană se zbătea în apa Nistrului și cerea ajutor. Din nefericire, bărbatul nu a putut fi salvat, acesta s-a înecat până la venirea salvatorilor.

Solicitată de Moldova24, șefa serviciului de presă al IGP, Sabina Cojușneanu, a declarat că bărbatul înecat, a fost identificat. Acesta are 22 de ani și este originar din satul Sângera, municipiul Chișinău. Tânărul, împreună cu alți prieteni au mers din satul Țîbuleovca în satul Oxentea, în ospeție, traversând Nistrul pe gheață. La întoarcere, deși era singur, a decis să o ia, la fel, pe scurtătură, peste Nistru. La numai 100 de metri de la mal, gheața i-a crăpat sub picioare și s-a prăbușit în apă.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale avertizează că gheaţa bazinelor acvatice este foarte subţire, iar aflarea pe ea reprezintă pericol. În perioada rece a anului 2014, în bazinele acvatice din ţară şi-au pierdut viaţa 16 persoane.

You may also like

Comments are closed.

By