Un tânăr a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru că a omorât două persoane

a

Un tânăr din raionul Hânceşti, care acum doi ani a accidentat mortal doi soţi în apropiere de satul Buţeni, a fost condamnat la 7 ani de închisoare, potrivit informațiilor Procuraturii.

Procuratura raionului Hânceşti a stabilit că, în seara de 3 noiembrie 2012, tânărul conducea în stare de ebrietate automobilul Volkswagen a ieşit pe contrasens şi a tamponat frontal o motocicletă care se deplasa regulamentar. În urma impactului, motociclistul cu soţia sa au fost aruncaţi la câţiva zeci de metri pe un imaş și au decedat în urma leziunilor grave.

Fiind audiat de procurori, inculpatul a declarat că în acea zi servise o bere, după care, împreună cu doi prieteni, a pornit spre discoteca din satul Buţeni.

Instanţa de judecată l-a condamnat pe inculpat la 7 ani de detenţie, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 5 ani. De asemenea, instanţa a dispus încasarea în folosul succesorului părţilor vătămate, în grija căruia au rămas cei doi copii ai victimelor, sumei de 101406 lei – drept prejudiciu moral şi material cauzat prin infracţiune.

La pronunţarea sentinţei, inculpatul, în vârstă de 26 de ani, nu a fost prezent, acesta fiind anunţat în căutare.

Sentinţa este cu drept de atac.

 

You may also like

Comments are closed.

By