Trei tineri reținuți cu narcotice! Unul dintre ei, prins drogat la volan

la-volan
Trei tineri, cu vîrstele cuprinse între 21 și 35 de ani au fost reținuți de către angajații Inspectoratului Național de Patrulare, fiind suspectați de consum și păstrare de droguri. Incidentele au fost înregistrate la data de 10 ianuarie, curent, în orașul Drochia și în municipiul Chișinău.

Astfel, în unul din cazuri, în timpul patrulării orășelului Drochia, polițiștii au somat să oprească un automobil de model ,,Volkswagen”. Unitatea de transport circula neregulamentar, fapt, care i-a determinat pe inspectori să o stopeze.

În timpul verificărilor, șoferul în vîrstă de 35 de ani, originar din Drochia, prezenta suspecții ale stării de ebrietate narcotică. Mai mult, drept urmare a perchezițiilor corporale, reprezentanții organelor de drept, au depistat un pliculeț cu substanță vegetală. Substanța, cu miros asemănător al drogurilor a fost ridicată, pentru a fi supusă ulterior, expertizei specializate.

Totodată, expertiza medico-legală a confirmat faptul, că bărbatul se afla în stare de ebrietate narcotică în momentul cînd conducea unitatea de transport. În aceste condiții, suspectul a fost condus la Inspectoratul de poliție Drochia, pentru documentare.

În alt caz, în timp ce patrulau strada Florilor, din sectorul Rîșcani al capitalei, polițiștii au observat doi tineri, cu vîrsta de 21 și respectiv 23 de ani, care aveau un comportament suspect.

La apariţia forţelor de ordine, aceştia au încercat să arunce jos un pliculeţ cu masă vegetală şi un instrument de fumat. Cei doi tineri au fost reţinuţi şi conduşi la Inspectoratul de Poliţie Rîșcani pentru audieri.

You may also like

Comments are closed.

By