Primăria mai alocă 7,7 mil. lei pentru costrucția mansardei mistuită de flăcări

a

Primăria Chișinăului urmează să mai aloce 7,7 mil. de lei pentru finalizarea lucrărilor mansardei, care a luat foc în primăvara anului trecut de pe strada Independenței din Chișinău.

Petru Gontea şeful Direcţiei locativ-comunale şi amenajare din cadrul Primăriei Chişinău a declarat într-o conferință de presă că până în prezent au fost cheltuiți peste 4 mil. lei și au fost ridicați pereții și acoperișul, dar mai este nevoie de lucrări de finisaj pe interior.

Mansarda unui bloc de pe strada Independenţei din Capitală a ars pe 1 mai 2014. Potrivit concluziilor incendiul a fost provocat de un scurtcircuit. Focul a pornit de la un apartament de la mijlocul etajului, care nici nu figurează în proiectul inițial. Pompierii susțin că mai multe cabluri au fost presate din cauza anexelor de la etajul șapte, care au fost construite ilegal.

Cablurile electrice au cedat din cauza suprasolicitării, dar și din cauza că au fost strivite sub greutatea construcțiilor de pe acoperișul mansardei. Flăcările și fumul ar fi izbucnit la acoperișul apartamentului de la mijlocul mansardei, care, în mod paradoxal, potrivit șefei Asociației de locatari, aparține chiar șefului firmei de construcții.

Toate cele 28 de apartamente de la mansarda au ars în întregime, iar autorităţile susțin că încă nu au o soluţie pentru bunurile proprietarilor apartamentelor.

You may also like

Comments are closed.

By