OFICIAL: PROCURATURA investighează cazul răpirii şi incendierii MAŞINII BEM. ARE LEGATURĂ CU SCHEMA!?

a

Contactat de reporterul Moldova24, Procurorul Viorel Morari şef al secţiei conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi SV, a confirmat că are în gestiune dosarul intentat la data de 27.11 2014 de către Inspectoratul de poliție Ialoveni, în baza articolului 192.1 al.1 pe faptul răpirii mijlocului de transport care aparținea Băncii de Economii.

Dosarul s-a aflat inițial în gestiunea polițiștilor după care a fost retras și preluat de Procuratură la sfârșitul lunii decembrie 2014.

Viorel Morari nu a oferit mai multe detalii pentru că acestea ar putea prejudicia mersul anchetei.

Moldova24.info, aminteşte că ieri, în emisiunea Observator, jurnalistul Gabriel Călin, a făcut dezvăluiri la această temă. Potrivit jurnalistului, în maşina de la BEM, incendiată la Ialoveni (informaţie ascunsă până în acest moment de autorităţi), au fost arse documentele care au legătură cu schema creditelor interbancare frauduloase, în urma cărora din ţară au fost scoşi peste 11 miliarde de lei. În schemă ar fi implicaţi omul de afaceri Ilan Shor şi politicianul Vlad Filat, schemă investigată în prezent de procurorii anticorupţie.

You may also like

Comments are closed.

By