OFICIAL // Președintele Italiei, Giorgio Napolitano, A DEMISIONAT

napolitano
Președintele Italiei, Giorgio Napolitano și-a dat demisia astăzi dimineață, așa cum a anunțat încă din 31 decembrie. Șeful statului italian a invocat atunci ‘limitări și dificultăți’ din cauza vârstei înaintate. Giorgio Napolitano are 89 de ani.

Napolitano „a semnat în această dimineață, la ora 10.35 (ora locală) actul de demisie. Secretarul general al președinției (…) va comunica oficial (demisia) președinților Senatului, Camerei Deputaților și Consiliului de Miniștri”, se spune într-un comunicat al președinției Italiei.

După demisia sa oficială, Parlamentul se va reuni în decurs de 15 zile în sesiune comună, cu membrii Senatului, Camerei Deputaților și 58 de delegați regionali, pentru alegerea noului președinte.

You may also like

Comments are closed.

By