Nemții de la Draexlmaier, cei mai mari exportatori moldoveni al treilea an consecutiv

a

În fruntea clasamentul exportatorilor din Republica Moldova pentru anul 2014 este o companie germană. În listă sunt companii agricole, de textile și vinării, potrivit informațiilor Serviciului Vamal.

Draexlmaier este producător de componente pentru industria auto în Zona Economică Liberă Bălţi. Investitorul a intrat pe piaţa moldovenească în 2009 şi a cunoscut o ascensiune fulminantă, iar în 2012 a intrat în topul celor mai mari exportatori din Republica Moldova. Compania intenţiona să-şi extindă afacerile în Republica Moldova şi să mai deschidă o uzină, dar a amânat proiectul în anul 2012.

Investitorul german este urmat de compania agricolă AGROFLORIS-NORD,  și e brokerul vamal VAMCOMPLEX. Pe poziția a patra este un al investitor german, producător de componente auto, LEAR CORPORATION urmat producătorul de zahăr SUDZUKER-MOLDOVA. Pe locul șase s-a clasat producătorul de cabluri pentru automobile Introscop, iar pe șapte, opt, nouă RUSAGRO-PRIM, TRANSIMEX, companie de transport și CABLES & WIRES, producător de cablu şi echipamente pentru reţele de cablu din Zona Economică Liberă Bălţi.

Încheie top zece exportatorul de nuci MAESTRO-NUT.

În lista celor mai mari exportatori se găsesc și companiile controlate de milionarul Ilan Shor. Este vorba de AIRKLASSIKA INTERNATIONAL și DUFREMOL, care are în gestiune magazinele deschise la frontiera Republicii Moldova.

În 2013 top zece cei mai mari exportatori era dominat de companiile afiliate şi controlate de omul de afaceri Vaja Djashi: Trans Oil Ltd, Floarea Soarelui din Bălţi şi Trans Oil Refinery. În 2014 acestea au coborât mai jos.

Importurile, dominate de gaz și carburanți

După cum relevă informațiile Serviciului Vamal, la capitolul importuri pe primele poziții sau companiile care importă resurse energetice și carburanți. Este vorba de Moldovagaz și două companii petroliere. Cel mai interesant este că în lista marilor importatori este și Banca Națională a Moldovei, care a ocupat locul patru ți este urmată de Draexlmaer urmată de o companie farmaceutică și trei companii petroliere.

You may also like

Comments are closed.

By