Mega tranzacţie imobiliară pe piaţa asigurărilor. ASITO îşi vinde sediul

a

A doua cea mai mare companie de asigurări din Republica Moldova, ASITO intenţionează să-şi vândă sediul, au comunicat pentru moldova24.info surse din piaţă care au solicitat anonimatul.

Sursele spun că ASITO a depus deja la Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF) o cerere prin care solicită avizul prealabil de a investi mai mult de 15% din capitalul societăţii în compania Pavrapid SRL prin depunerea în capital a imobilului asiguratorului. Compania ar fi motivat că intenționează să-și diversifice activele prin înstrăinarea imobilului, ca apoi să direcționeze capitalul obținut în plasamente bancare și VMS-uri, acoperindu-și, în acest fel, rezervele tehnice de asigurare.

Cel mai interesant este că, în final, ASITO urmează să-şi înstrăineze participaţia de 99,9% din compania Pavrapid către un off shore Nutezen Limited, implicat în scandalul acţionarilor de la Agroindbank în anul 2013. Companie despre care se spune că ar fi controlată de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon şi care influențează mai multe companii din acționariatul Agroindbank.

Despre Pavrapid SRL am aflat că este amplasată în centrul Chişinăului pe bulevardul Ştefan cel Mare 182. Am telefonat pe numărul indicat în adresa companiei pentru obţine informaţii despre activitatea ei, dar fără vreun rezultat. Nici de la compania ASITO nu am putut obține mai multe detalii despre tranzacția care urmează să fie făcută.

Sursele au mai comunicat că ASITO încă nu are avizul CNPF, însă situația ar fi ca și una rezolvată. Asta deoarece trei membri ai Consiliului de administrație al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Nina Dosca, Aurica Doina şi Vicor Captari au votat pentru avizul înaintat de ASITO. Ceilalți doi membri – Iurie Filip și Artur Gherman – au fost împotrivă. În aceste condiții însă, președintele CNPF va fi constrâns să semneze avizul.

Legislaţia spune că o companie de asigurări nu poate investi mai mult de 50% din capitalul social în capitalul altei companii.

Potrivit informațiilor, în 2014 capitalul statuar al ASITO constituia 109,5 mil. lei, iar valoarea imobilului pe care intenţionează asiguratorul să-l vândă este de 80 mil. lei. Astfel, investiţia este de aproape 75% din capitalul asiguratorului, ceea ce ar putea influența stabilitatea financiară a companiei, dar şi interesele clienţilor care au perfectate contracte de asigurare.

ASITO este a doua cea mai mare companie de asigurări din Republica Moldova cu o cotă de piaţă de 16,63%, iar în 2014 a intrat în topul celor mai mari companii de asigurări din Europa de Sud-Est, după valoarea primelor subscrise.

Acţionariatul ASITO este destul de stufos, în condiţiile în care în listă apar doar companii off shore. Este vorba de Windon & Flanders Limited (Marea Britanie) care deţine 50,1% din capital, Dorman Management Limited (Cipru) – 17% și Ourimon Venture Limited (Cipru) – 16%.

You may also like

Comments are closed.

By