Lupu aruncă zarurile. PL lăsat peste bord, iar PD își va asuma actul guvernării cu PLDM

lupu3

Liderul PD, Marian Lupu a chemat PLDM să-și asume actul guvernării împreună cu PD în condițiile în care PL vrea partajarea funcției de președinte al țării și nu acceptă formula propusă de PD privind depolitizarea instituțiilor de drept.

Lupus a spus că s-a discutat și ieri subiectul cu președinția, iar PD și PLDM au căzut de acord ca funcția să nu fie partajată. PL  a refuzat. “Cu părere de rău neacceptând formula discutată, denotă faptul că cei de la PL au dorit amânarea discuțiilor”.

În ceea ce privește numirea unei persoane străine în fruntea Procuraturii, PD a propus crearea unui grup de lucru pe perioada acestui an, care să elaboreze toate mecanismele de depolitizarea tuturor instituțiilor de drept, iar ele să fie consultate cu Comisia Europeană și ulterior să purcedem la implementarea mecanismelor. Cu regret nu au acceptat această formulă de colegii de la PL.

Referindu-se la partajarea ministerelor, Lupu a precizat că  PD nu a acceptat cedarea Ministerului Transporturilor. ”Noi am propus colegilor de la PL Ministerul Protecției Sociale, Agriculturii și Justiției. Instituții cu o puternică încărcătură de reformare”.

Lupu a acuzat liberalii că nu vor să-și asume responsabilitatea pentru actul guvernării. Or, în aceste condiții unica soluție pentru a depăși această perioadă de negocieri, care nu a adus nici un rezultat trebuie să fie încheiată.

“Iată de ce în continuare apelului pe care l-am făcut ieri adresat colegilor de la PLDM să ne asumăm responsabilitatea pentru actul guvernării din Republica Moldova să o facem astăzi pentru că timpul joacă în interesul țării. Moldoveni vor stabilitate și rezolvarea problemelor”, a conchis Lupu.

You may also like

Comments are closed.

By