Leancă intervine în negocieri şi încearcă să calmeze obsesia PL pentru Ministerul Transporturilor

Leanca Salaru

„Nu doresc să comentez declarația lui Marian Lupu cu privire la posibilitatea creării coaliții doar din PDM și PLDM. Susțin poziția partenerilor noștri europeni în procesul de integrare în UE: coaliția trebuie formată împreună cu liberalii”, a declarat jurnaliștilor deputatul din partea PLDM Iurie Leancă, înainte de ședința Parlamentului, informează NOI.md.

Politicianul a menționat că nu consideră că negocierile privind crearea coaliției parlamentare de guvernare au fost epuizate. „Există încă argumente plauzibile pentru a ajunge la consens. Fiți atenți la faptul că niciunul dintre cele trei partide (PLDM, PDM și PL) nu este împotriva depolitizării funcției de procuror general și continuării reformelor justiției și sistemului judecătoresc. De asemenea, toți își mențin poziția fermă ce ține de continuarea reformelor în restul domeniilor”, a menționat Leancă.

„Cît privește pretențiile insistente ale liberalilor la Ministerul Transportului, aș dori să le amintesc că există și alte ministere nu mai puțin importante. În cadrul negocierilor trebuie să prevaleze un singur lucru: coaliția va fi funcțională și de succes doar în componența celor trei partide care au constituit alianța precedentă”, a subliniat Leancă.

SURSA: Noi.md

You may also like

Comments are closed.

By