A jefuit o benzinărie ca să scape de datorii. Acum ar putea face pușcărie // VIDEO

retinut

Un tînăr de 17 ani, domiciliat în municipiul Bălți, este suspectat de Poliție pentru jaf. La 18 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, suspectul a pătruns în oficiul unei stații Peco, amplasată pe o stradă din municipiul Bălți. Acesta era înarmat cu un cuțit și avea o mască medicinală pe față. Minorul, amenințînd un angajat al stației de petrol cu aplicarea violenței, a sustras din aparatul de casă circa 800 de lei și a plecat într-o direcție necunoscută.

Poliția a reacționat imediat, orientînd toate forțele pentru a identifica și reține suspectul. În urma investigațiilor efectuate de către angajații Inspectoratului de poliție Bălți, tînărul a fost stabilit și urmează să fie reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie în baza art. 166 CPP pentru comitere de jaf.

Fiind audiat de poliție, minorul și-a recunoscut vina, comunicînd că avea o datorie față de cineva și în așa mod a hotărît să cîștige banii pentru a restitui datoria. Anterior, băiatul nu s-a aflat în vizorul Poliției.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliu, au fost ridicate cuțitul și masca medicinală cu care a fost comisă fapta ilicită.

În acest caz, a fost pornită o cauză penală în baza art. 187 Cod Penal al RM. Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de „Jaf ” se pedepsesc cu închisoare de la 5 pînă la 7 ani.

You may also like

Comments are closed.

By