Chirtoacă în dilemă! Dă-i UN SFAT. Ești vizat

Chirtoaca 4

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a postat un mesaj pe facebook prin care solicită păreri referitoare la limitatoarele de viteză, instalate la trecerile de pietoni. Potrivit lui Chirtoacă, numai săptămâna aceasta s-au produs cel puțin trei accidente pe trecerile de pietoni, trei persoane fiind internate în stare gravă la spital.

”În ultimii ani au fost luate următoarele măsuri pentru creșterea securității rutiere: 
– înlocuirea indicatoarelor obișnuite pentru trecerile de pietoni cu indicatoare cu cadru reflectorizant;
– creșterea suprafeței marcajului rutier de peste 4 ori (de la 30000m2 la 140000m2);
– reabilitarea și modernizarea iluminatului public pe circa 100 de străzi, inclusiv și în special pe străzile magistrale.
– reparația și modernizarea a circa 20 de străzi principale.

După cum se vede măsurile standard nu sunt suficiente pentru unii conducători auto. Iar reparația străzilor magistrale din ultimii ani se pare că are drept consecință creșterea numărului de accidente cu implicarea pietonilor, pentru că dacă este reparat, nu mergem mai liniștit și mai atent, dar mergem mai repede că avem pe unde (ex: străzi reparate cu accidente recente: str. Bogdan – Voievod (unde este și marcaj de tip nou din plastic), bd. Grigore – Vieru, str. Calea Orheiului)”, a scris Chirtoacă pe facebook.

Potrivit primarului, problema securității pietonilor este discutată la fiecare ședință de circa trei luni, iar serviciile  specializate trebuie să vină cu propuneri concrete până la sfârșitul acestei săptămâni. Printre soluțiile expuse s-au numărat:

1. Indicatoare pentru trecerile de pietoni;
2. Indicatoare cu cadru reflectorizant;
3. Marcaj;
4. Marcaj din termoplast sau plastic la rece;
5. Iluminat stradal;
6. Iluminat special pentru trecerile de pietoni;
7. Limitatoare de viteză din plastic și cauciuc (lățime 40 cm – 1m);
8. Limitatoare de viteză din beton asfaltic (lățime 4-6 metri);
9. Radare permanente pe străzile cu risc sporit de accident; 
10. Indicatoare și marcaj luminiscente;
11. Semafoare cu lumină galbenă intermitentă; 
12. Semafoare clasice pentru pietoni (cu lumină verde și roșie);
13. Înăsprirea legislației
14. Acțiuni periodice ale poliției cu privire la responsabilizarea șoferilor cu privire la securitatea pietonilor. 
15. Schimbarea mentalității și atitudinii șoferilor față de pietoni.

”Având în vedere că până la punctul 5 au fost implementate asemenea măsuri, integral sau parțial, problema nefiind rezolvată și ținând cont de toate aspectele (eficiența, posibilități tehnice de aplicare, durata de implementare, cost, etc), considerăm oportună instalarea limitatoarelor de viteză, precum cel din imagine, ca fiind o modalitate de prevenire a accidentelor pe viitor și de responsabilizare a șoferilor.  Așteptăm și părerile Dumneavoastră”, a adăugat primarul în mesajul său.

limitatoare viteza

 

You may also like

Comments are closed.

By