Plop Ştiubei, minat PÂNĂ în DINȚI. Geniștii au lichidat peste 1000 de obiecte explozive

a

Geniştii Armatei Naţionale au identificat şi neutralizat, anul trecut, 1135 de obiecte explozive în diferite localităţi ale ţării.

Cea mai mare cantitate de muniţii a fost depistată în satul Plop Ştiubei, raionul Căuşeni, în martie, unde au fost lichidate 37 de bombe de aruncător de mine, calibru 82 mm, care datau din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit informațiilor Ministerului Apărării.

În toamna aceluiaşi an, geniştii din Brigada “Moldova” au intervenit în municipiul Bălţi, unde au lichidat 30 de obiecte explozive. Arsenalul de muniţii a fost descoperit de către un grup de muncitori în curtea unui depozit, din apropierea Gării Bălţi-Slobozia. Atunci, geniştii militari au identificat şapte proiectile de artilerie, calibru 77 mm, 14 proiectile antiaeriene, calibru 57 mm, cinci bombe de aruncător de 82 mm, precum şi patru grenade F-1.

Un alt lot de muniţii a fost distrus, în luna aprilie, în pădurea de lângă satul Mingir, raionul Hânceşti. Acolo, echipa de genişti a identificat 24 de bombe de la aruncător, calibru 81 mm, trei mine antitanc şi antipersonal, patru lovituri de aruncător de grenade, un proiectil de artilerie, calibru 100 mm, o grenadă de mână F-1, două grenade antipersonal şi antitanc. Toate obiectele explozive erau din cel de-al Doilea Război Mondial.

You may also like

Comments are closed.

By