Universitatea din Bucureşti SOLICITĂ Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta

ponta

După ce Victor Ponta a anunţat că renunţă la titlul de doctor în drept, acordat în 2003, trimiţând în acest sens o scrisoare către Universitatea Bucureşti în acest sens, instituţia de învăţământ a trimis în această dimineaţă o cerere către Ministerul român al Educaţiei.

„Ţinând seama de decizia Comisiei de Etică şi de poziţia Senatului Universităţii din Bucureşti din 25 iulie 2012, vă rugăm să dispuneţi măsurile necesare în vederea retragerii titlului de Doctor în Drept acordat domnului Victor Ponta prin Ordinul Ministrului nr. 5663/ 15.12.2003″, se arată în solicitarea Universităţii din Bucureşti.

Scrisoarea oficială este însoţită şi de următoarele documente (copii):
• dosarul înaintat ministerului în 2003, în vederea acordării titlului de doctor
• teza elaborată de domnul Victor Ponta
• decizia Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti din data de 17 iulie 2012 privind acuzaţia de plagiat
• corespondenţa purtată de Universitatea din Bucureşti, cu comisiile de specialitate ale MEN, în 2012.

15 FOTO DOCUMENT Universitatea din Bucureşti SOLICITĂ Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta

 

Lucrarea de doctorat a premierului român Victor Ponta a fost subiectul unor acuzaţii de plagiat.

You may also like

Comments are closed.

By