Un partid cere convocarea de urgenţă a Consiliului Suprem de Securitate al ţării

PSRM

Partidul Socialiştilor cere convocarea de urgenţă a Consiliului Suprem de Securitate al ţării. Totodată, socialiştii cer convocarea şedinţei Parlamentului în legătură cu deprecierea bruscă a monedei naţionale, precum şi din cauza situaţiei deplorabile din sfera financiar-bancară a statului.

Deprecierea continuă a cursului leului în raport cu dolarul şi euro deja a provocat o creştere a preţurilor la cîteva categorii de mărfuri şi servicii. Menţinerea tendinţei actuale prezintă pericol pentru întreaga societate moldovenească şi poate condiţiona producerea unei explozii sociale. Astfel, dacă situaţia nu va fi ameliorată în următoarele cîteva săptămîni, deja la mijlocul lunii ianuarie în Moldova se va produce un salt semnificativ al preţurilor la tarifele şi serviciile gospodăriei comunal-locative.

Una dintre cele mai mari bănci din ţară, Banca de Economii, se află în pragul falimentului. Scoaterea neîntreruptă a activelor financiare în companiile off-shore, precum şi administrarea netransparentă a instituţiei în cauză şi, cel puţin, a altor cîteva bănci, inclusiv Banca Socială, pun în pericol securitatea bancară şi financiară a ţării.

În cazul în care statul nu se va implica activ şi dur în situaţia creată, deja la începutul anului 2015, persoanele fizice, clienţi atît ai băncilor comerciale menţionate, cît şi ai altor bănci comerciale din ţară, se vor vedea ameninţaţi de riscul ridicării propriilor depozite bancare.

Timp de mai mult de un an, Partidul Socialiştilor cere prin toate mijloacele legale, începînd cu acţiuni de protest şi terminînd cu tribuna parlamentară, o implicare operativă a organelor de stat, responsabile pentru reglementarea sectorului financiar-bancar şi a politicii monetare a ţării, şi, în primul rînd a Băncii Naţionale a Moldovei.

În toată această perioadă de timp, politica Băncii Naţionale a avut un caracter haotic şi neprofesionist, ceea ce deja a provocat o agravare semnificativă a situaţiei şi a pus în pericol economia moldovenească. În condiţiile actuale, demisia conducătorului Băncii Naţionale devine iminentă. Totodată, este necesară crearea de urgenţă a unei comisii de anchetă la nivel de stat pentru identificarea tuturor persoanelor responsabile pentru situaţia creată, cu atragerea lor ulterioară la răspundere, inclusiv cea penală, conform legii. În locul acestor persoane trebuie să vină profesioniştii-tehnocraţi, neataşaţi sau neangajaţi politic.

Dacă măsurile indicate nu vor fi realizate, în următoarele cîteva săptămîni, Partidul Socialiştilor va prezenta propriile soluţii pentru depăşirea situaţiei dificile, în care se află sectorul financiar-bancar. Economiştii şi experţii din domeniul financiar-bancar sînt gata să propună un mecanism de depăşire a situaţiei create, cu o descriere detaliată a tuturor măsurilor necesare.

sursa: PSRM

You may also like

Comments are closed.

By