Un oficial american îndeamnă Chişinăul să formeze un Guvern profesionist, cu oameni integri

leanca nuland

Prim-ministrul în exerciţiu, Iurie Leancă, a discutat la telefon cu Victoria Nuland, Subsecretar de Stat american pentru Afaceri Europene şi Euroasiatice. Oficialii au vorbit despre rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie şi priorităţile noii guvernări.

Diplomata americană a transmis un îndemn de formare a unui Guvern profesionist, cu oameni integri, care vor accelera reformele pentru edificarea unei Moldove curate.

Iurie Leancă a reiterat că Executivul, în noua sa componenţă, are nevoie de un program al transformărilor substanţiale ale ţării. Premierul în exerciţiu a menţionat că sarcinile principale ale noii guvernări de la Chişinău sunt reforma justiţiei şi combaterea corupţiei, lichidarea sărăciei şi crearea locurilor de muncă. În context, Iurie Leancă a spus că, în procesul de realizare a tuturor acestor reforme, Republica Moldova mizează pe un sprijin mai mare al partenerilor externi.

Părţile au pledat pentru intensificarea Dialogului strategic moldo-american, lansat în luna martie a anului curent, la Washington. De asemenea, Iurie Leancă a invitat-o pe Victoria Nuland într-o vizită la Chişinău, la începutul anului viitor.

You may also like

Comments are closed.

By