TIRASPOL: La scrutinul parlamentar de duminică au participat „doar 200 de transnistreni”

ALEGERI RM

Comitetul de securitate de la Tiraspol (KGB) a declarat joi că doar aproximativ 200 de transnistreni, în special reprezentanţi ai şcolilor cu predare în limbă română, ar fi participat la alegerile parlamentare organizate pe 30 noiembrie în dreapta Nistrului, potrivit site-ului Novosti PMR.

Astfel, oficialii separatişti de la Tiraspol dezmint informaţii apărute în presa de la Chişinău, potrivit cărora foarte mulţi transnistreni au participat la alegerile de duminică.

„KGB a constatat că locuitorii din Transnistria dau dovadă de lipsă de interes faţă de procesele politice din Republica Moldova”, potrivit unui comunicat.

Comitetul de securitate susţine, de asemenea, că nu a efectuat „un control strict al cetăţenilor care au vrut să voteze” la aceste alegeri, însă a observat că „doar aproape 200 de persoane au mers să voteze” pe malul drept al Nistrului, în contextul în care în regiunea separatistă ar locui 500.000 de persoane.

„Este vorba, în special, de reprezentanţii instituţiilor de învăţământ cu predare în limba română care activează pe teritoriul transnistrean”, adaugă KGB.

Miliţia transnistreană a împiedicat deschiderea unei secţii de votare la Corjova, în raionul Dubăsari, alegătorii din această localitate fiind nevoiţi să voteze în satul vecin, Cocieri. Procesul electoral a fost dificil, pentru că miliţienii transnistreni opreau, fără niciun motiv, maşinile care mergeau din Corjova spre secţia de votare din Cocieri.

La alegerile de duminică au votat aproximativ 55,86 la sută dintre alegătorii moldoveni.

Potrivit rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, partidele europene au cumulat 55 de mandate, repartizate astfel: PLDM – 23, PDM – 19 şi PL – 13. De cealaltă parte, partidele de stânga au cumulat 46 de mandate (PSRM – 25 şi PCRM – 21).

sursa:mediafax.ro

You may also like

Comments are closed.

By