SCANDAL INTERNAȚIONAL // La Chișinău a fost reținută o grupare criminală care vindea Uraniu din FEDERAȚIA RUSĂ

uraniu

În cadrul unei conferințe de presă, desfășurate astăzi, 9 decembrie 2014, organele de forță din Republica Moldova, în comun cu reprezentanți ai FBI (Biroul Federal de Investigații american) au anunțat despre reținerea unui grup criminal care se ocupa cu comercializarea Uraniului provenit din Federația Rusă.

Astfel, după o operațiune de amploare în care au fost implicați angajați ai MAI, ai Procuraturii generale și FBI, 8 dintre cei 11 membri ai grupării criminale au fost reținuți și se află în arest.

Pentru desfășurarea operațiunii în grupul criminal a fost infiltrat un polițist moldovean care a cumpărat o mostră de 5 grame de Uraniu contra sumei de 15 mii de dolari, cu toate că vânzătorii cereau 30 de mii de Euro pentru mostra vândută.

Ulterior, cu suportul FBI, cele 5 grame au fost supuse unei expertize în urma căreia s-a dovedit că substanța cumpărată este URANIU 238, care e folosit de obicei la fabricarea „bombelor murdare”.

Miercurea trecută, la 3 decembrie, liderul grupării a fost reținut în timp ce transmitea polițistului sub acoperire 200 de grame de Uraniu contra sumei de 1,6 mln EURO, adică câte 8000 de Euro pentru fiecare gram.

Au fost identificați și reținuți și alți membri ai grupării, în total 8 din 11. Interesant este faptul că unul dintre membrii grupării transnaționale se afla deja într-o instituție penitenciară. Vârstele celor reținuți variază între 32 și 75 de ani.

Potrivit procurorilor, persoanele care au fost implicate iși recunosc vina integral și în prezent au acceptat să conlucreze cu organele de drept. Aceștia au povestit cu lux de amănunte modul în care Uraniul a ajuns în Republica Moldova.

Potrivit datelor anchetei substanța radioactivă a fost introdusă în țară din Federația Rusă prin intermediul căii ferate, iar la transportare s-a folosit un container special, care a permis ca uraniul să nu fie depistat de grăniceri. În Rusia, Substanța a fost exclusa din circuitul civil și a ajuns pe mâinile criminalilor.

Amintim că anterior, în luna mai 2010, polițiștii moldoveni au mai reținut un grup criminal care încerca să vândă o cantitate net superioară celei de acum. Atunci s-a stabilit că materialul radioactiv (1,8 kg Uraniu-238) a fost introdus în ţară prin contrabandă, iar infractorii intenţionau să-l comercializeze la preţul de 9 mil. Euro. În vizorul poliţiei au ajuns 7 persoane, toate domiciliate în municipiul Chișinău, inclusiv una neidentificată la moment, originară din regiunea transnistreană.

poza simbol
Moldova24

You may also like

Comments are closed.

By