PAVLICENCO: În Ucraina se aplică ferm Platforma electorală a PNL.md. Nu și în R.Moldova…

pavlicenco

titluPE
pct3

 

În Ucraina, cu puțin timp în urmă, a fost adoptată Legea Lustrației, prevedere din Programul dintotdeauna al PNL – decizie care, la noi, întârzie dramatic. Deja se spune că un milion de funcționari publici ucraineni cad sub incidența acestei legi.

În Ucraina, au demarat procedurile de ieșire din CSI. Și în această privință PNL nu doar că pledează pentru aceasta în Program, Statut, Platformă electorală, Program de guvernare, dar a și impus, în 2006, prin Valeriu Cosarciuc și deputatul național-liberal în Parlament (Vitalia Pavlicenco), examinarea subiectului de la Tribuna Parlamentului… Cât timp s-a pierdut de atunci…

PNL la Ziua Europei, 9 Mai 2008

PNL are dintotdeauna în Program și în acțiuni concrete aderarea R.Moldova la NATO. Iar la sesiunea de toamnă a AP a NATO de la Amsterdam Vitalia Pavlicenco a obținut o Rezoluție a acestei structuri euroatlantice privind retragerea imediată și necondiționată a trupelor ruse din R.Moldova – cu două zile înainte de celebrul summit OSCE de la Istanbul, evocat mereu legat de angajamentul Rusiei de a nu ne mai ocupa militar teritoriul. Ce să mai spunem de NATO, când și lib’ralii s-au trezit, într-un târziu, ca tot atât de repede să abandoneze un obiectiv prin care au manipulat electoratul, neîmpărtășindu-l sincer, ci plagiindu-l de la PNL – doar că în scopuri meschine -, ca multe alte idei și propuneri.

În Ucraina se aplică ferm și cu succes Programul de guvernare și Platforma electorală a Partidului Național Liberal din R.Moldova.

Nu aveți oameni să implementați aceste obiective și în al doilea stat românesc? Aveți doar persoane șantajabile la conducerea partidelor, care vor funcții, dar nu vor să facă ce face Ucraina? Știm asta și meritați disprețul națiunii române…

Aduceți specialiști din România, din Ucraina, Georgia și din Țările Baltice…

Vitalia Pavlicenco

You may also like

Comments are closed.

By