Nota 2, dle Primar General!

Chirtoaca

S-au scurs 4 ani.
Fix 4 ani de cînd primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, anunțase lansarea cu mare tam tam a proiectului “Prima casă”. La prima vedere, părea un proiect promițător, care venea să ajute familiile tinere cu venituri modeste, să-și procure o locuință prin intermediul unui credit ipotecar acordat de bănci, în condiții preferențiale. 9% anual, pe un termen de 30 de ani. Așa promisese absolventul de Sorbona.

După acea conferință de presă (și de PR ieftin), mi-am dat seama că acesta este un proiect utopic, or un așa proiect de anvergură necesită o analiză desfășurată, necesită identificarea unor investitori, a resurselor necesare etc.
Au trecut 4 ani. Blocurile de locuit promise de primar, sunt departe de a fi finisate. Multe familii s-au îndatorat la bănci și au achitat deja un amar de bani (concomitent cu chiria achitată lunar). Vizitasem site-ul Primăriei Chișinău și tare m-am întristat: o sumedenie de oameni scriu în comentarii că lucrările de construcție nu se desfășoară nici vara, nici acum, întreabă cum pot să rezilieze aceste contracte, cum să iasă din acest proiect minciunos. Și primesc doar amînări de termene (inclusiv începutul anului 2016), pe cînd Primarul General anunțase din start că, construcția unui bloc va dura cca 30 de luni.
Eu cred că Dorin Chirtoacă a avut extrasuficient timp să se manifeste. aproape 2 mandate de primar. Aproape 8 ani. Locuind în capitală de vreo 10 ani, unica schimbare pozitivă (relevantă) pe care am simțit-o, a fost înnoirea parcului de troleibuze (procurate și acelea în credit și din banii noștri, ai contribuabililor).

REFORMA ÎN TRANSPORTUL PUBLIC: Fiecare dintre voi a simțit pe propria piele consecințele acestei reforme recente.

Măi băiete, cum poți să anulezi  lejer o sumedenie de rute de microbuze și să nu oferi soluții de alternativă? Dorine, ai mers vreodată cu troleibuzul în orele de vîrf? Dar chiar și cu mașina personală. Ce s-a schimbat? Mai puține accidente? Mai puține ambuteiaje? Pe dracu! Nu așa se fac reforme, Dorine. Au ajuns și tinerii, care te-au susținut atîta timp, să pomenească de tine ca de un primar netrebnic. Asta este. Prima impresie creată a fost una bună: tînăr liberal, ochelari pe nas, studii în Sorbona, în România, nu știu pe unde acolo etc. Dar sens…?

Ca să nu mai zic despre mita din Primăria Chișinău, care a rămas la fel de populară ca și pe timpul altor primari. Nu ai schimbat nimic, Dorine. NIMIC.

La următoarele alegeri ia-ți adio de la Primărie.

Nota 2, dle Primar General. Nu ți-ai făcut temele.

Oleg Cucoreanu

You may also like

Comments are closed.

By