mulțumim lui dodon

ceas

Primele rezultate preliminare anunțate de Comisia Electorală Centrală (CEC) ne-a cam pus în gardă. Socialiștii lui Dodon și comuniștii lui Voronin erau pe primele poziții, pe când „evropenii” noștri cam la coadă. În fine, situația s-a mai îmbunătățit ulterior, dar oricum partidul lui Dodon a obținut cele mai multe voturi.

moldoveni…

Pe rețelele de socializare au început să apară un șir de comentarii la adresa celor care au votat pentru socialiști. Că-s niște ipocriți, oameni fără minte și multe alte lucruri „frumoase” și „deștepte” despre oamenii nostri. Bine, să admitem că unii au fost prostiți și mințiți de Dodon, dar nu chiar toți cei aproape 21 la sută (321,784 persoane) cu voturi declarate valabile. Deși, nu-mi convine situația, nu m-am apucat să-i critic. Ba mai mult, îi înțeleg.

mai răi decât comuniștii

Timp de patru ani am activat într-o organizație de microfinațare. În această perioadă, am avut ocazia să vizitez mai multe localități, în special rurale. Cunosc foarte bine cum trăiesc oamenii de la sate. Știu greutățile ce le confruntă zi de zi și toți practic au aceeași problemă: lipsa banilor pentru aș crește și învăța copiii, nu au suficienți bani pentru medicamente sau Doamne ferește dacă se întâmplă ca unii membri de familie să sufere de boli mai grave. De asemenea, nu-și pot permite mai multe lucruri necesare pentru un trai decent. Leagă „tei de curmei” și muncesc din greu. Nu zic, sunt și dintre cei care se descurcă mai ușor, dar în mare parte oamenii sunt chinuiți și sătui de amărăciune. Se plâng că au fost uitați și lăsați în voia soartei, iar noua guvernare nu le-a adus nimic bun și că sunt mai răi decât comuniștii. Viața lor nu s-a îmbunătățit, nivelul de trai nu s-a ridicat. Au rămas cu dreptatea la fundul mării și cu promisiuni deșarte.

cui noi trebuim

Promovarea integrării europene a țării au primit-o cu scepticism: „Da șini ne așteaptă pe noi acolo? Cui noi trebuim?”. Plus, „mâna Moscovei”, mai ațâță spiritele. Ne bagă câte un embargou, ne amenință că vom îngheța la iarnă, mai fugărește cîteva sute de moldoveni și-i lasă fără lucru. Poftim pojalusta speranță în viitor…

Oamenii nu înțeleg că acestea sunt provocări. Pe dânșii nu-i interesează problemele geopolitice, nu-i interesează cum se numește limba ce o vorbesc, dar mai degrabă ce va pune mâine pe ea. Ei au alte preocupări și practic este cam dificil să-i convingi să privească altfel lucrurile.

moldova are nevoie de altceva

Apare Dodon și spune: Oameni buni, Moldova are nevoie de altceva și viitorul nostru este cu Rusia, țara unde lucrează cei mai mulți moldoveni și de unde provine cel mai mare volum al remitențelor în economia Moldovei. Dacă mă votați pe mine, totul va fi bine. Și, au ales să-i ofere posibilitate lui Dodon să îmbunătățească situația. Ei au ales să susțină politica promovată de socialiști prin care aceștia susțin apropierea de Rusia și integrarea în Uniunea Vamală. Pentru că Rusia le oferă locuri de muncă și astfel își pot câștiga bucata de pâine și procura o antenă parabolică, chiar dacă acoperișul casei curge… S-au terminat banii în casă, fuga la Moscova pentru trei luni la stroikă. Așa e mai simplu, mai accesibil. Nu au nevoie de viză, de lucru găsești ușor, ceea ce nu poate fi comparat cu vreo țară din Uniunea Europeană. Omul crede ceea ce vede în mână și nu-l interesează ceea ce este peste gard.

scrâșnind din dinți

Noi, cei care am votat pentru partidele pro europene, în mare parte am făcut-o scrâșnind din dinți. La fel, nu suntem mulțumiți de felul cum s-a isprăvit guvernarea cu treburile țării, problemele sociale, economice, locurile de muncă ș.a.m.d. O perioadă mai îndelungată nu puteau împărți funcțiile în stat. Își dădeau sub coaste unul altuia și se întreceau care-i mai cheptos. În fine, au reușit să semneze Acordul de Asociere cu UE și să obținem regimul liberalizat de vize, lucru pentru care îi felicit și le spun BRAVO.

I-am votat pentru că avem alte viziuni asupra dezvoltării țării noastre. Noi percepem altfel lucrurile, le abordăm diferit decât alți indivizi ai societății. Am dat obida la o parte și le-am oferit încă o șansă pentru a continua parcursul european al țării, ce ne va aduce prosperitate și bunăstare. Și, nu trebuie să ne mâhnim pe cei care văd altfel lucrurile. Pînă la urmă, este dreptul lor. Ceea ce trebuie, este ca acești oameni să-și schimbe mentalitatea, dar o vor face numai în cazul în care vor pipăi, mirosi și gusta această prăjitură – Uniunea Europeană. Și, poate pare un pic cam straniu, dar anume Dodon care este împotiva integrării în UE, ne poate ajuta la aceasta.

soluția integrării

Faptul că Socialiștii au obținut cel mai bun rezultat, ajutat și de votanții lui Usatîi, vreau să cred că îi va deștepta pe liderii partidelor pro europene ce au ajuns în Parlament. Este un duș cu apă rece ce îi va determina să înțeleagă că nu mai au dreptul la greşeli, pentru că îi va costa scump. Au câștigat la limită și dacă nu vor da din coate în acest mandat, să nu spere că vor mai avea posibilitatea să guverneze. Vor sta în opoziție mult timp.

Să lase la o parte ambițiile personale, să se smerească și să-și consolideze puterile într-o nouă Alianță de guvernare. Să uite de ei și să se gândească la popor. Reformele să fie reforme, dar nu mimări. Să adopte politici sociale adecvate, să diminuieze fenomenul corupției din toate instituțiile statului, să fie respectate drepturile omului. Să avem în sfârșit un stat de drept. Doar, așa-i în Europa…

Mai mult. În această campanie electorală ați mers din casă în casă. Ați văzut cu ochii voștri cum trăiește lumea și ce probleme are. Apoi, nu uitați de acești oameni și ajutați-i, iar la următorul scrutin, ei nu vor mai fi tentați să asculte poveștile lui Dodon sau Usatîi. Totodată, nu uitați că cel din urmă acum își linge rănile și revine…

cireașa de pe tort

Unii sunt de părere că rezultatele obținute de partidele pro europene nu le va determina la acțiune. Vor rămâne nepăsătoare și se vor juca în continuare de-a guvernarea. Însă, tind să cred că nu va fi așa. Se vor mobiliza pentru că acum au șansa ca în următorii patru ani să-i dea țării noastre aroma și gustul unui stat european, astfel ca în mandatul ce va urma după, să pună cireașa pe tort: Republica Moldova să devină țară membră a UE.

Doamne ajută!

Blogu’ lui Vieru

You may also like

Comments are closed.

By