În Moldova puterea de stat este uzurpată sau de ce partidul ”Patria” a fost exclus din cursa electorală?

usatii

Este greu de imaginat, dar Renato Usatîi, fenomenul care va fi inclus, cel puțin, în cărțile de politologie, în care și-au pus speranța mii de moldoveni, nu este astăzi printre noii deputați ai Parlamentului Republicii Moldova. Nu se regăsesc printre noii legislatori nici membrii echipei lui Usatîi – cu două zile înainte de alegeri toți au fost declarați în afara legii. Ce s-a întâmplat? Ce au săvârșit reprezentanții și liderul acestei formațiuni politice noi pentru a fi lipsiți de dreptul de a fi aleși de popor? Oare încălcările au fost întratât de grave, încât excluderea din cursa electorală a fost singura soluție?

Mii de oameni, poate chiar sute de mii, se întreabă astăzi ce s-a întmplat cu partidul lui Renato Usatîi. Răspunsul este clar pentru toți – partidele de la putere, care controlează fiecare instituție în acest stat, pur și simplu au înlăturat cel mai puternic concurent electoral în ajunul celei mai importante zile a anului. Popularitatea lui Renato Usatîi și ratingul Partidului ”Patria” creșteau pe zi ce trece tot mai mult, iar poziția liderului de persoană care mereu își onorează promisinile, categorică, dură, cel puțin i-a pus pe gânduri pe reprezentanții actualei guvernări.

Astfel, primul proiect politic lansat de Renato Usatîi, Partidul Nostru, nu a fost inregistrat la Ministerul Justiției, care și-a motivat decizia prin faptul că termenul de desfășurare a congresului formațiunii a fost încălcat. Chiar și un student la drept ar fi de acord – este un motiv, cel puțin, ridicol.

Usatîi nu a cedat, însă, și a decis să creeze un alt partid – ”PaRUs”, în actele de constituire a căruia a fost verificat nu doar fiecare cuvânt, ci și fiecare virgulă de o echipă formată din cei mai buni juriști. Nu a fost să fie! Și în acest caz Ministerul Justiției în persoana lui Oleg Efrim a primit indicații de ”sus” să nu înregistreze nici această formațiune. de această dată, Usatîi a fost acuzat că ar fi falsificat semnăturile membrilor de partid. Și pentru că nu au găsit nicio semnătură falsă, au pus polițiștilor sarcina de la obține. Astfel, oamenii legii au decis meragă la cea mai vulnerabilă categorie de oameni din țară – veteranii de război, cărora în cel mai josnic mod, prin șantaj și manipulare, le-au cerut să recunoască că nu și-au pus semnătura pe cererea de intrare în partid sau că ar fi primit bani pentru a devenit membru de partid.

În paralel, pentru a nu da greș, polițiștii au pornit pe numele principalului ”gastarbeiter moldovean” trei dosare penale -fiind acuzat de filarea comisarului de Bălți, amenințarea jurnalistului Durbală (în baza unui sms trimis de Usatîi jurnalistului cu conțtinutul ”Așa, nu se poate!”) și de o presupusă contrabandă cu valută. Potrivit Direcției Operațiuni Speciale a MAI, această contrabandă ar fi trebuit să fie adevărată, doar că nu a fost luat în calcul un detaliu important – omul de afaceri Renato Usatîi, care deține o companie în Rusia și îi aduce un venit stabil, substanțial și absolut legal, avea dreptul să nu declare la fiecare intrare în Moldova sume de până la 10 mii de dolari. Având în vedere că Usatîi călătorea de câte două trei ori pe săptămână de la Moscova la Chișinău, valoarea mijloacelor aduse de el în Moldova au depășit demult suma incriminată.

În perioada imediat următoare, în campania de discreditare a imaginii lui Renato Usatîi, s-au implicat și ”partenerii” români. Jurnaliștii posturilor de televiziune Antena 1 și Antena 3 din România au readus în vizorul opiniei publice povestea bancherului fugar sau cum a fost ”botezat” de presă ”bacherul negru”, Gherman Gorbunțov și chiar au mers la el la Londra pentru un interviu. Asta în timp ce Usatîi l-au telefonat pentru a-i afla poziția. Peste puțin timp după apariția interviului, Gorbunțov a declarat într-o înregistrare video că ceea ce a spus jurnaliștilor români au fost minciuni și este gata să-și ceară scuze publice de la Renato Usatîi pentru afirmațiile sale defaimătoare.

Astfel, chiar din start autoritățile au făcut tot posibilul doar ca Renato Usatîi și partidul lui să nu se regăsească printre formațiunile politice, care pretind la mandate în viitorul Legislativ.

Reprezentanții coaliției de guvernare nu s-au așteptat, însă, că următoarea partidă de „şah de Făleşti” pregătită de Renato Usatîi îi va bloca – tânărul politician a mers în alegeri cu un alt partid politic – ”Patria”. Formațiunea fusese înregistrată la Ministerul Justiției de curând și în această situație CEC-ului nu i-a rămas decât să o înregistreze în calitate de concurent electoral.

Usatîi știa deja ce surprize îi poate aduce democrația moldovenească și astfel a desfășurat cea mai transparentă și cinstită campanie electorală, fapt recunoscut și de CEC în baza rapoartelor financiare prezentate regulat de membrii formațiunii poltice. Toate cheltuielile pentru campanie au fost asigurate din fondul electoral al partidului, de la procurarea clamelor pentru oficiu și până la publicitatea electorală pe rețelele de socializare.

Activitatea impecabilă a partidului ”Patria” și faptul că Usatîi anticipa tot ce se pregătea împotriva lui și anunța opinia publică despre acele operațiuni speciale, a devenit pentru guvernare problema principală. Șansele de a se menține în continuare la putere se micșorau pe zi ce trece, de aceea a fost depusă toată silința și toate resursele pentru a înlătura proiectul politic a lui Renato Usatîi. Ministrul de Interne Dorin Recean nu avea nicio reținere și declara deschis pe coridoarele instituției pe care o conduce că ”Șeful s-a înțeles cu Plahotniuc! Totul va fi bine cu ”Patria”!

Motiv pentru a distruge ”Patria” a devenit campania de isterie lansată de mass-media controlate de guvernare despre ”Antifa”, în care a fost inclus absolut neîntemeiat Usatîi și tot ce îl vizează, inclusiv membrii echipei lui.
pe rețelele de socializare au fost promovate mai multe spoturi cu caracter extremist cu imagini ale membrilor ”Patria” , iar pentru ca nimeni nu să pună la îndoială implicarea partidului în organizarea ”Maidanului moldovenesc”, au încercat să spargă oficiul partidului din Criuleni și garajul lui Usatîi, pentru a pune, prin pătrundere ileagală, dolari falși și arme.

Lovitura de grație urma să fie dată miercuri cu patru zile înainte de ziua alegerilor. CEC, verificând rapoartele financiare ale partidului ”Patria”, nu găsește nicio încălcare a Codului Electoral, însă peste jumătate de oră președintele CEC, Iurie Ciocan, se răzgândește și convoacă o ședință extraordinară a Comisiei. Princiipalul punct pe ordinea de zi a acestei ședințe era excluderea din cursa electorală a Partidului Politic ”Patria”, în baza unei sesizări a Inspectoratului General de Poliție ce vizează numeroase încălcări de ordin financiar făcute de partid în perioada campaniei electorale.

Or, să luăm pe rând ”încălcările financiare” ale ”Patriei”, printre care găsim mai multe aspecte interesante.
Așadar, în după amiaza de miercuri, 26 noiembrie, la banca în care a fost deschis contul partidului, a ajuns o sumă în valoare de 374 de mii de lei prin intermediul unei companii off-shore creată în 2014. ”Binefăcătorul”, care a decis să îl susțină pe Renato Usatîi, nu era cunoscut de nimeni, dar avea deschis un cont la Banca de Economii. În pofida faptului că această sumă de bani a trezit dubii și a fost trimisă înapoi proprietarului, reprezentantul CEC a menționat acest fapt în cadrul ședinței și nu a ratat ocazia să acuze formațiunea politică că ar fi fost finanțată din străinătate.

Acesta este principalul motiv pentru care CEC a decis să excludă ”Patria” din campania electorală, doar că toate argumentele Comisiei s-au bazat pe presupuneri și nu pe fapte reale. În sesizarea IGP se menționează că: ”din luna mai până în octombrie Renato Usatîi ca persoană fizică a introdus oficial în Moldova în jur de 14 milioane de lei de valută diferită”. Potrivit calculelor făcute de polițiști, lui Usatîi i-ar fi rămas 8 milioane de lei. Anume această sumă, în opinia lor, Usatîi ar fi cheltuit-o pentru campania electorală. Probele avocaților, prezentate deja la Curtea de Apel, precum că toți banii din fondul electoral al partidului au fost donați de persoane fizice, care își pot dovedi veniturile prin declarațiile depuse la Fisc, nu au fost luate în calcul de judecători.

Judecătorii nu și-au manifestat interesul nici față de povestea inventată de polițiști privind automobilele cumpărate de șoferul lui Renato Usatîi, Sergiu Dobrea, și membrul formațiunii Alexandr Atamanenco, care au fost acuzați că ar fi cumpărat aceste mașini, neavând venituri oficiale.

Judecătorii nu s-au obosit să se clarifice că este vorba despre automobilele pe care Renato Usatîi le-a dăruit, în calitate de filantrop, Spitatului Raional Fălești, Inspectoratului de Poliție din Fălești, unui proiect de caritate, Centrului de Reabilitare pentru Copii din Comrat ș.a.m.d Automobilele nu au fost cumpărate și înregistrate personal de Usatîi, ci a încredințat acest lucru lui Sergiu Dobrea și Alexandr Atamanenco, ei fiind persoanele de încredere ale lui Usatîi. Ei au fost proprietarii acestor automobile până le-au oferit beneficiarilor. Niciun judecător din completul celor trei care au examinat cauza nu a luat în calcul dovada că o parte dintre aceste automobile au fost cumpărate în perioada de iarnă-primăvară 2013, iar altele în perioada de iarnă-primăvară 2014, or, până la perioada de timp în care, potrivit polițiștilor, Renato Usatîi ”a introdus în Moldova în jur de 14 milioane de lei”. Mai mult, declarațiile privind achizițiile efectuate în 2014, așa cum prevede legea, vor fi prezentate la Inspectoratul Fiscal în martie 2015.

Potrivit informațiilor prezentate la CEC, cheltuielile formațiunii politice pentru carburanți au fost de un milion de lei. Și totuși, echipa lui Usatîi a fost învinuită că ar fi cheltuit din alte surse și nu din fondul electoral 24 de mii de lei pentru carburanți. Unde e logica? Dacă partidul a cheltuit pentru alimentarea cu carburanți o sumă atât de mare, de ce ar ascunde o sumă atât de mică?

“Patria” a mai fost acuzată că ar fi cheltuit, în perioada august-octombrie, pentru telefonia mobilă 112 mii de lei, că acești bani nu ar fi fost declarați. Totuși, nimeni nu a precizat că partidul ”Patria” a fost înregistrat în calitate de concurent electoral pe 13 ocombrie.

“Începând cu această zi, toate plățile au fost efectuate doar din fondul electoral”, – a declarat în instanță avocatul partidului, doar că nimeni nu i-a luat în calcul argumentele.

Astfel, în concluzie, putem spune că avem o situație absolut prevăzută anterior. Sâmbătă, 29 noiembrie, Curtea Supremă de Justiție menține decizia Curții de Apel Chișinău de a exclude partidul ”Patria” din cursa electorală și, astfel, bate ultimul cui la sicriul democrației moldovenești, care a fost înmormântată pe 30 noiembrie 2014.

Galina Danilova, Pan.md

You may also like

Comments are closed.

By