Mișcarea Național-Creștină din R.Moldova, membră a Consiliului Unirii, țintă a abuzurilor Puterii antiromânești extremiste de la Chișinău

MNC

Mișcarea Național-Creștină din Republica Moldova, este membru al Platformei unioniste ”Consiliul Unirii”. Noua Dreaptă din dreapta Prutului, înregistrată oficial în România, este, de asemenea, membra a Consiliului Unirii, cu aceasta cooperând MNC.

Înainte de alegeri, pe 29 noiembrie 2014, Tudor Ionescu, liderul Noii Drepte din România, a fost împiedicat să intre legal în al doilea stat românesc. Având în vedere situația tensionată din preajma alegerilor, PNL, pe a cărui listă au candidat membri ai MNC, nu a dat alarma, să nu fie învinuit de instigarea la stări de spirit inadecvate. Însă, acest caz cu interdicția abuzivă pentru intrarea unui cetățean român în R.Moldova a fost urmat de un altul, cel al lui George Simion, președintele Acțiunii-2012, despre care a scris și presa. Manifestările antiromânești ale Puterii extremiste de la Chișinău – în sensul că neglijează democrația și legile, dedându-se la abuzuri prin instituțiile de stat și organismele de forță ce o servesc, – continuă prin acțiuni precum cea vizată mai jos.

Grupul coordonator de la Chișinău al Consiliului Unirii

http://www.nouadreapta.md/

COMUNICATUL MNC-ND ÎN LEGĂTURĂ CU NOILE ABUZURI DIN PARTEA ORGANELOR DE FORȚĂ AL REPUBLICII MOLDOVA

Mișcarea Național-Creștină Noua Dreaptă aduce la cunoștință membrilor și societății civile despre noile cazuri de abuzuri ilegale din partea structurilor de forță a Republicii Moldova. Vineri, 19 decembrie, la orele 19.00, zeci de oameni, colaboratori ai poliției și procuraturii înarmați cu pistoale automate, au pătruns în clădirea în care se află sediul MNC-ND, unde au efectuat percheziții confiscând lucrurile personale ale persoanelor aflate în clădire, cărți, steaguri, calculatoare și alte obiecte. Cu toate că ordinul de percheziție eliberat de Judecătoria Buicani a stabilit desfășurarea măsurilor de perchiziție doar la sediul Mișcării Național-Creștine, biroul 303, colaboratorii structurilor de forță depășind atribuțiile au intrat abuziv în birourile altor asociații aflate în aceeași clădire, confiscând calculatoare, laptopuri și alte obiecte personale. Probabil că colaboratorii procuraturii nu au fost satisfăcuți de faptul că nu au putut găsi la sediul MNC-ND nici un obiect ilegal și în speranța de a găsi ceva au spart ușile altor asociații, unde la fel nu au găsit nici un obiect care ar putea fi cauza percheziției.

Întrebați de cauza percheziției, procurorul Railean Dumitru a relatat că măsura a fost efectuată în legătură cu cauza penală nr. 2014032689, pornită la 13.10.2014 în baza art. 346 din Codul Penal, pe faptul că persoane neindentificate pînă la moment de organul de urmărire penală pe parcursul anului 2014, având scopul atîțârii vrajbei, diferențieri și dezbinări naționale, etnice și rasiale, din motive de ură socială au creat și distribuit prin intermediul mai multor rețele de socializare mesaje cu caracter extremist, orientate spre înjosirea onoarei și demnității naționale a evreilor și romilor. La fel, procurorul care au efectuat măsurile de percheziție a întrebat pe membrii MNC-ND dacă există anumite legături cu mișcările ”Scutul Social” și ”Ocupai Pedofileai”.

În legătură cu aceasta, Mișcarea Național-Creștină Noua Dreaptă aduce la cunoștință tuturor că pe parcursul activității sale nu a avut nici o tangență nici cu mișcările sus menționate, nici nu a comis vreun act de ură interetnică. Mai mult ca atât, MNC-ND fiind o organizație oficial înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova și având ca scop promovarea valorilor naționale și creștine ale neamului românesc nu a comis nici o infracțiune administrativă sau penală pe parcursul tuturor anilor de activitate. De aceea considerăm măsurile efectuate de organele de forță neîntemeiate și ilegale, care au drept scop de a intimida activitatea organizațiilor național-unioniste din Republica Moldova.

VITALIA PAVLICENCO

You may also like

Comments are closed.

By