Mama jurnalistului Ciubașenko OMORÂTĂ de un VECIN (VIDEO)

omor ciubasenko2

Polițiștii au descoperit ucigașul femeii, găsită fără suflare, pe 26 noiembrie, în apartamentul său din sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit oamenilor legii, a fost identificat şi reţinut un bărbat în vârstă de 52 de ani, care locuia în vecinătate cu mama jurnalistului Dumitru Ciubașenco. Probele şi informaţiile acumulate indică direct la complicitatea acestuia în săvârşirea omorului cu cruzime. Una dintre versiunile de bază este că femeia ar fi fost omorâtă după un conflict iscat cu vecinul, din cauza unei datorii de 100 de lei.

Potrivit medicului legist, femeia a fost omorâtă cu un scaun prin lovituri puternice la cap şi asfixiată cu o pernă.

omor ciubasenko
Totodată, poliţiştii au depistat că din locuinţă au fost furate mijloace financiare şi câteva articole din aur.

Poliția dezminte informațiile apărute în presă precum că mama jurnalistului Ciubașenko ar fi fost omorâtă din cauza activității acestuia. Dumitru Ciubaşenko a fost director al publicaţiei Moldavskie Vedomosti, reporter al agenţiei Reuters la Chişinău, iar în prezent este director al revistei Panorama.

Actualmente, suspectul este cercetat penal în stare de arest pentru omor intenţionat. Legislaţia penală în vigoare prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 10 până la 15 ani.

You may also like

Comments are closed.

By