Joaca de-a demisia nu a ținut! Filat a fost înfrânt de Leancă! Liderul PLDM a fost obligat de partid să respecte angajamentul făcut înainte de alegeri

FILAT MASINA LEANCA

Joaca de-a demisia cu care Filat a încercat să-și tragă oghealul spre sine, în lupta internă pentru funcții, nu a ținut. Iurie Leancă s-a dovedit a fi mai puternic și cu o susținere mult mai mare din partea membrilor partidului decât a crezut Vlad Filat.

Cu puțin timp în urmă, biroul Politic al PLDM a decis că partidul optează pentru preluarea funcției de prim-ministru pentru Iurie Leancă și nu a celei de Președinte al Parlamentului pentru Vlad Filat.

Potrivit unor surse din cadrul Biroului Politic al PLDM, schimbarea de macaz s-a întâmplat după ce mai mulți membri din Biroul Politic al partidului, care îl susțineau inițial pe Vlad Filat, au trecut de partea lui Iurie Leancă. Astfel Filat s-a văzut nevoit să cedeze la insistențele Biroului Politic, care i-a cerut să mențină promisiunea făcuta înainte de alegerile din 30 noiembrie.

Potrivit acelorași surse, membrii Biroului au insistat și asupra faptului ca Filat să se pronunțe clar în negocieri că vrea Guvernul pentru Iurie Leancă.

Moldova24

You may also like

Comments are closed.

By