GHESTAPO A DECIS: Ţipovici rămâne în arest! (VIDEO)

Curtea de Apel Chişinău serveşte intereselor puterii, iar acest fapt a fost demonstrat astăzi încă o dată, după ce judecătorii acestei instanţe au respins recursul avocatului privind anularea prelungirii arestului preventiv pentru membrul echipei lui Renato Usatîi, Nicolai Ţipovici, care rămâne după gratii până la 1 februarie.
13

Curtea de Apel Chişinău a menţinut astăzi decizia Judecătoriei Centru de a-i prelungi mandatul de arest pentru 30 de zile activistului „PATRIA”, Nicolai Ţipovici, care este învinuit de comiterea unei infracţiuni în baza unor poze trucate într-un dosar penal fabricat la comanda autorităţilor.  Judecătorii acestei instanţe nu au luat în calcul faptul că timp de o luna procurorii nu au prezentat nicio probă care ar dovedi vinovăţia lui Ţipovici, în afara de aşa-numitele discuţii în Viber publicate pe un site cu reputaţie dubioasă, a cărui administrator nu a fost identificat nici până în prezent.

„Ruşine justiţiei!” – au scandat chiar în sala de judecată câteva zeci de activişti ai partidului „PATRIA” şi oameni simpli care au venit să îl susţină pe Nicolai Ţipovici.

În timpul deliberărilor, Nicolai Ţipovici a primit un mesaj de susţinere şi încurajare prin telefon şi de la liderul partidului „PATRIA”, Renato Usatîi, care îi este şi un bun prieten.

“Colea, fii tare! Va veni ziua când vom sărbători şi noi. Te îmbrăţişez şi mă bucur mult că eşti vesel” – i-a spus Usatîi.

Potrivit avocatului Igor Şeremet, decizia Curţii de Apel Chişinău era una aşteptată deoarece hotărârea a fost luată de aceiaşi judecători, care au menţinut decizia Judecătoriei Centru din 9 decembrie de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile.  Anume aceşti magistraţi au închis ochii la numărul mare de încălcări comise atât de procurorul care instrumentează cazul, cât şi de judecătorul de instrucţie care l-a trimis pe Ţipovici după gratii.

„Domnului Ţipovici i s-a prelungit arestul prin încălcarea a două principii de bază: prezumţia nevinovăţiei şi dreptul la libertate, reglementat inclusiv de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Astăzi, am invocat aceste doua reguli, temeiurile abstracte invocate de procuror, dar şi am accentuat faptul ca judecătorul de instrucţie, Elena Carpenco, s-a expus asupra prelungirii arestului mai mult decât pretinde procurorul, contrar legii.  Conform Codului de procedura penală şi prin hotărârea plenului CSJ, este prevăzut faptul că judecătorul nu poate să se expună mai mult decât a invocat procurorul.  Însă, în partea motivată a încheierii judecătoarei Carpenco nu este aşa, acolo se citează scurt motivul procurorului, temeiurile mele sunt expuse într-un alineat mic ca fiind inadmisibile,  iar în  partea cea mai mare a părţii motivate sunt temeiurile care le invocă judecătorul de instrucţie, care sunt diferite decât cele invocate de procuror. Deci, concluzia este că judecătorul de instrucţie are mai mare interes să prelungească arestul decât procurorul, care a fost doar de formă.  Asta este stranietatea cea mare.”  – a declarat avocatul Igor Şeremet.

Amintim că autorităţile au lansat un val de represiuni asupra activiştilor partidului lui Renato Usatîi imediat după ce formaţiunea politică a fost exclusă în mod ilegal şi abuziv din cursa electorală. În urma percheziţiilor efectuate în oficiile „PATRIA” şi în locuinţele activiştilor, doi dintre susţinătorii lui Renato Usatîi, Nicolai Ţipovici şi Cornel Moraru, au fost arestaţi.

You may also like

Comments are closed.

By