Germania oferă încă două milioane de euro pentru satele din Moldova

gaz

Prim-ministrul Iurie Leancă și Directorul de proiect KfW pentru Ucraina și Republica Moldova, Gunnar Wälzholz, au semnat Acordul de prelungire a unui program de asistență german cu încă 2 milioane de euro.

Banii sunt oferiți pentru finanțarea proiectelor de eficență energetică în zece raioane din nordul țării, dar și în regiunea din stânga Nistrului.

Scopul proiectului este utilizarea durabilă a serviciilor municipale îmbunătățite, precum și o utilizare mai eficientă a energiei de către consumatori.

Prim-ministrul Iurie Leancă a menționat că realizarea acestor proiecte va aduce beneficii economice și sociale semnificative locuitorilor din sate.

„Astfel, vom continua să investim în viitorul nostru, în întreaga țară, pentru ca să reușim să oferim cetățenilor, infrastructură socială modernă. Sunt recunoscător pentru investițiile pe care le faceți în Republica Moldova, în special în zonele rurale”, a precizat șeful Executivului de la Chișinău.

La rândul său, Gunnar Wälzholz a anunțat despre faptul că în curând, Banca de Dezvoltare a Germaniei KfW își va deschide o reprezentanță la Chișinău: „Ne propunem în continuare să contribuim la diversificarea instrumentelor de finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova și să investim în diverse proiecte sociale”.

Programul de asistența, ide banca KfW prin Fondul de Investiții Sociale din Moldova, a acordat în total 12 mil. euro surse nerambursabile (grant), iar până acum au fost realizate sau sunt în faza de realizare circa 90 de proiecte.

Este vorba despre reparația și renovarea grădiniților (59 proiecte), ale apeductelor (13), drumurilor (10), spitalelor (3), iluminatului stradal (2), centrelor pentru tineri (1), dar și pentru bătrâni (1).

KfW este unul din liderii sectorului bancar german și una dintre cele mai mari bănci din Europa, orientată atât spre susținerea economiei naționale, cât și spre dezvoltarea statelor în tranziție. KfW are 70 de reprezentanțe și oficii în întreaga lume.

You may also like

Comments are closed.

By