Elicopter SMURD prăbuşit în Mamaia // Toate cele patru persoane aflate la bord au MURIT

elicopter prabusit
Toate cele patru persoane aflate în elicopterul SMURD care s-a prăbuşit, luni după-amiază, în lacul Siutghiol din România şi-au pierdut viaţa. Ultima victimă găsită de salvatori este asistenta medicală Gabriela Harton, în vârstă de 38 de ani, care era însărcinată. Trupul acesteia a fost găsit în jurul orei 04.30. Ceilalţi trei membri ai echipajului – medicul, pilotul şi copilotul – au fost găsiţi pe rând, la intervale de câteva ore, până la miezul nopţii, decesul acestora fiind declarat la spital, după ce cadrele medicale au încercat zeci de minute să îi resusciteze.

Copilotul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol a fost găsit pe fundul lacului, fixat de scaunul desprins de pe aeronavă. Bărbatul era legat cu centura de siguranță, la șase metri adâncime și aproximativ 250 metri depărtare de mal. Medicii aflaţi la faţa locului au început imediat masajul cardiac, însă, din păcate, nu au putut să îi salveze viaţa.

Un martor a declarat că elicopterul SMURD s-a apropiat foarte lin de lacul Siutghiol, iar impactul cu apa a fost, de asemenea, lin, după care botul aparatului de zbor s-a răsucit, moment în care coada s-ar fi rupt. El a mai spus că la aproximativ zece minute după prăbuşirea elicopterului, „au ieşit la suprafaţă patru capete, care strigau după ajutor”.

Elicopterul care s-a prăbuşit, luni după-amiază, în Lacul Siutghiol, a fost achiziţionat de Consiliul Judeţean Constanţa în noiembrie 2012 şi a fost transferat în urmă cu o lună pentru a fi utilizat de SMURD, valoarea aparatului fiind de aproximativ cinci milioane de euro.

You may also like

Comments are closed.

By