Deţinutul care a evadat din Penitenciarul Cricova a fost condamnat

inchisoare
Deţinutul, care în vara anului curent, a evadat din Penitenciarul nr.15 din Cricova a fost condamnat. Acesta îşi ispăşea pedeapsa din anul 2011, după ce fusese condamnat la 8 ani de detenţie pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale, soldată cu decesul unei persoane.

Aflat în detenţie, acesta a fost încadrat în cîmpul muncii la o mină de piatră din or. Cricova. Astfel, pe 18 august curent, fiind în stare de ebrietate, avînd scopul de a evada din detenţie, deţinutul a urcat neobservat în remorca unei maşini care transporta piatră, a trecut postul de control de la intrarea în mină, deplasîndu-se în satul Geamăna din raionul Anenii Noi, unde a fost reţinut peste două zile.

Recent, deţinutul a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 317 alin. (1) Cod penal – evadarea din locurile de detenţie, prin cumul parţial de sentinţe, fiindu-i stabilită o pedeapsă definitivă de 5 ani şi 6 luni închisoare, cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip închis.

You may also like

Comments are closed.

By