ATENȚIE! Un pungaş a fost reţinut pe urme fierbinţi. A furat din geanta unei femei (VIDEO)

pungas

Un individ în vârstă de 28 ani, locuitor al capitalei, a fost reţinut “pe urme fierbinţi” pentru tentativă de furt din buzunarul unei doamne. Incidentul a avut loc în preajma pieţii agricole din sectorul Centru.

Bărbatul ar fi încercat să sustragă portmoneul din geanta victimei, în timp ce aceasta urca într-un microbuz de rută. Intenţiile lui au fost observate de către victimă, care a solicitat ajutor imediat de la şoferul microbuzului, informând totodată şi poliţia.

Individul a fost reţinut în scurt timp şi escortat la inspectorat pentru audieri. În privinţa lui a fost iniţiată o cauză penală pentru furt, care prevede amendă în mărime de pînă la 6 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani.

[fvplayer src=”http://politiacapitalei.md/wp-content/uploads/2014/12/video6.mp4″ width=”560″ height=”310″]

Poliţia Capitalei recomandă cetăţenilor maximă atenţie, în special pe perioada sărbătorilor de iarnă:

Cînd aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor ce au un comportament suspect.
Pregătiţi din timp banii pentru achitarea călătoriei, înainte de a urca în transport.
Evitaţi să citiţi în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare.
Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate.
În cazul în care transportul public este aglomerat şi sunteţi bruscat, asiguraţi-vă buzunarele şi priviţi cu atenţie la călătorii din jur.
Geanta atârnată neglijent pe umăr este momentul potrivit al hoţului de buzunare.
Ţineţi bagajul personal pe cât posibil în văzul ochilor.
Nu uitaţi, majoritatea hoţilor de buzunare sunt permanent îmbrăcaţi elegant şi pot avea o vârstă diferită.

You may also like

Comments are closed.

By