Acțiunile de căutare a pachetelor cu hrișcă la membrii”Patria” s-au soldat cu un nou val de represiuni!

politieDescinderi cu mascaţi la domiciliile activiştilor “Patria”! Poliţiştii însoţiţi de angajaţii batalionului cu misiune specială “Fulger” au desfăşurat în dimineaţa zilei de astăzi, începând cu 6.00,  percheziţii în locuinţele a 20 de activişti ai partidului lui Renato Usatîi din peste 15 raioane ale ţării.

Aproape 200 de angajaţi ai forţelor speciale a MAI au fost atraşi în toată ţara în acţiunile de căutare a pachetelor cu hrişcă, care au devenit principala ţintă a organelor de forţă în dosarul penal pornit pe presupusa corupere a alegătorilor, care i se incriminează partidului lui Renato Usatîi.  Însoţiţi de zeci de mascaţi înarmaţi cu automate Kalaşnikov, poliţiştii au descins în locuinţele a 20 de activişti ai partidului „Patria” din Chişinău, Soroca, Basarabeasca, Cimişlia, Glodeni, Ocniţa, Briceni, Ungheni, Floreşti, Făleşti, Drochia, Sângerei, Edineţ, intimidând toţi membrii familiei, inclusiv copii minori.

„Percheziţiile au fost efectuate în baza unui dosar penal fabricat pe 13 noiembrie pentru o presupusă corupere a alegătorilor, când partidul nostru încă era concurent electoral, dar despre acest dosar penal nu ştia nici CEC, nici noi. Pe parcursul campaniei electorale toţi am fost martori la acte de corupere a alegătorilor înfăptuite de către PD-ul lui Plahotniuc, toţi am văzut cum Sergiu Sârbu făcea curat în adăposturile pentru porci în sate, tăia lemne, ajuta oamenii cu cartofi. Totuşi aceste acţiuni nu au fost calificate drept coruperea a alegătorilor, iar faptul că o oarecare femeie în maiou cu imaginea lui Usatîi a oferit cuiva un pachet cu hrişcă a fost considerat un act de corupere a alegătorilor. Toate percheziţiile se fac cu mascaţi, în cazul unui dosar penal,  care nu necesită prezenţa forţelor speciale. Astfel de măsuri pot fi făcute doar cu prezenţa sectoristului pentru că nimeni nu le îngrădeşte accesul în oficii şi în locuinţe. Astfel, am constatat din start că este o acţiune intenţionată de intimidare. Astăzi  aproape 200 de persoane din forţe speciale au fost atrase în toată ţara, astfel ca să nu poată nimeni să întreprindă ceva, vorbesc despre asistenţa unui avocat.  Vă daţi seama la 20 de adrese, câţi avocaţi ar trebui şi mai ales să fie găsiţi concomitent şi să ajungă la timp. Este practic imposibil!!! ”, – a declarat în cadrul unei conferinţe de presă deputatul Alexandr Petkov, precizând că scopul primordial al organelor de forţă este să distrugă partidul lui Renato Usatîi pentru a nu putea participa la alegerile locale din 2015.

Reprezentanţii partidului „Patria” bănuiesc că percheziţiile efectuate astăzi vin ca un răspuns la faptul că soţiile şi copiii activiştilor arestaţi au pichetat sediul Delegaţiei UE în Moldova.

 „Ne-am convins încă o dată că legea la noi nu este asigurată şi nu este respectată. Sunt folosite mecanismele legislative pentru realizarea altor scopuri, decât cel prescris în lege. Totul a pornit de la un aşa numit activist, de care noi nu ştim, care în plin octombrie a fost îmbrăcat în tricou, care de obicei vara se îmbracă,  din satul Mileştii Mici, Ialoveni, şi de aici porneşte un val întreg de măsuri pe tot teritoriul Moldovei doar cu scopul de a intimida toţi activiştii din raioane. Şi nu vin la oficii, ci la domiciliu. Ei se folosesc de lege ca să dobândească şi să aibă acces la anumite documente care nu au nicio tangenţă cu cauza penală. Au fost ridicate informaţii ale simpatizanţilor care s-au înregistrat pe listele partidului lui Usatîi şi care sunt examinate de angajaţii Direcţiei nr.5. Legea  este aplicată în mod discriminatoriu. Cel mai alarmant este că deja precedentul este format prin cazul nostru şi ar putea servi drept exemplu pentru  viitor.  Este un precedent periculos, în rezultatul căruia care poate să iasă de sub control multe verigi ale statului şi astfel vor fi încălcaţi pilonii de bază ai unei democraţii adevărate!” – a declarat Igor Şeremet, avocatul partidului „Patria”.

Reprezentanţii „Patria” susţin că până în prezent nici un partid politic, organizaţie neguvernamentală sau structură internaţională nu reacţionat la fărădelegile îndreptate împotriva membrilor partidului lui Renato Usatîi, în pofida faptului că martori la percheziții  sunt şi copiii minori, printre care copii cu vârstă preșcolară care au fost afectaţi psihic de mascații înarmați cu Kalașnikov.

 „Nu mai cred că opinia publică va mai lua vreo atitudine, dar pentru informaţii. Avem cel puţin 20 de copii minori, care au fost traumatizaţi şi maltrataţi psihologic. Unul dintre ei a plecat plângând la şcoală după ce a fost speriat, unul avea febră când au intrat mascaţii, într-o familie era un copil nou-născut, mama căruia nici nu poate încă vorbi coerent, de asemenea, oameni bătrâni şi bolnavi au asistat la aceste măsuri, este vorba despre părinţii activiştilor. Ne rămâne doar să ne întrebăm cine îşi va asuma responsabilitatea pentru integritatea psihologică a acestor copii – MAI, Procuratura, statul? Pentru că cu certitudine copii vor avea nevoie de asistenţa unui psiholog după ce au fost supuşi unui asemenea stres. Nici nu mai este vorba de nerespectarea legii, ci de lipsă de bun simţ.” – a precizat Elena Panuş, reprezentant al partidului „Patria”.

 „Ne adresăm insistent celor care se îngrijorează de formarea unei noi coaliţii de guvernare, tot ce se face se face în condiţiile unei terori, o teroarea de care nu a mai fost în istoria Republicii Moldova.  Nu a mai fost aşa ceva!!! Acordul de Asociere care a fost semnat şi ratificat, este călcat în picioare de actuala guvernare în plină formare a noii coaliţii de guvernare, toţi tac, presa, partidele, structurile internaţionale, organizaţiile şi asociaţiile pentru drepturile omului, societatea civilă.” – a declarat reprezentantul „Patria”, Alexandr Petkov.  

You may also like

Comments are closed.

By