UPDATE !!! PROBLEME LA PLDM! Vă rugăm frumos, reveniți-vă! Cum să vă facem campanie ?

PLDM

13.26 UPDATE // La numai câteva minute după ce am publicat materialul cu sfaturi pentru cei din PLDM despre cum să reînvie site-ul partidului, PLDM.MD a devenit funcțional – semn că am avut dreptate, iar departamentul tehnic al moldova24 știe ce spune!
__________________
De câteva zile, site-ul PLDM.MD, nu mai funcționează.
Păcat. Mare păcat!

Or noi, redacția Moldova24 ducem dorul materialelor cu Vlad Filat de la darea în exploatare a obiectivelor medicale pe banii statului, de la gestionarea cărora a fost înlăturat pentru suspiciuni de corupție, sau cele în care Vlad Filat ridică copiii sus să-i vadă la lumină bine, dacă nu cumva au trăsături comune. Deh, e om și el și s-ar putea să mai fi călcat strâmb prin unele localități cutreierate în campaniile precedente. Dar știți, astea sunt doar presupuneri, probabil nefondate, niște exerciții de logică și imaginație.

Să revenim totuși la problema site-ului care a picat în plină campanie. Vă anunțăm dragi verzi că nu e bine deloc că nu avem de unde ne inspira, or de aceea pe Moldova24 (o arată și ultimul raport de monitorizare) PLDM apare în context negativ. Păi de unde să apară în context pozitiv dacă nici măcar voi nu plasați informații pozitive despre propriul partid ? Poate nu există PLDM în context pozitiv și de aceea „ați ucis” site-ul pentru că nu mai aveți ce plasa ? Nu vrem să credem asta și vă îndemnăm să vă reveniți cât mai curând. E campanie oameni buni, iar noi vrem să vă facem imagine pozitivă și nu avem cu ce.

Pentru că ținem mult la relația Moldova24 – PLDM, la una dintre ședințele de sumar am decis ca departamentul nostru tehnic să lase baltă toate lucrările de întreținere a Moldova24 și să vă dea o mână de ajutor. Astfel specialiștii noștri au făcut o analiză și au depistat cauzele principale care au putut duce la căderea site-ului. Vă prezentăm concluziile din raportul departamentului nostru tehnic și sperăm că vă vor fi utile în reînvierea site-ului.

Așadar iată câteva dintre motivele care puteau duce la căderea site-ului:

1. Site-ul s-ar putea să se fi blocat din cauza materialului de felicitare a lui Klaus Iohanis. Motorul site-ului nu a putut rezista pur și simplu de rușinea pe care a tras-o Leancă.
2. În setările Content Manager Sistem, cineva a bifat, din greșeală, în drept cu opțiunea „elimină minciuni”, și astfel toate materialele care conțineau măcar o mică minciună au fost eliminate de pe site.
3. Eliminați de pe site și din întreg sistemul file-ul angela.exe, pentru că acesta crează un conflict cu știrile preluate de pe Protv.
4. Există o problemă de incompatibilitate dintre expresiile „Iurie Leancă” și „liderul partidului” încercați să nu le folosiți în aceleași texte. Problema va deveni și mai acută după 30 noiembrie.
5. Nu mai utilizați în postările de pe blog sondajele, pentru că licența pentru ele încă nu a fost achitată, de aceea ele generează erori și prezintă date eronate, lucru care intră în conflict cu bifa „elimină minciuni”

Datele se prelucrează încă de specialiștii noștri, și în curând vă vom expedia un raport deplin.

Înainte! era mai bine…

Gabriel Călin,
a scris acest pamflet
pentru Moldova 24

You may also like

Comments are closed.

By