România oferă încă cinci milioane de euro pentru modernizarea grădinițelor din Moldova

leanca la gradi

Guvernul de la București va oferi un nou ajutor financiar pentru repararea și modernizarea instituțiilor preșcolare din Republica Moldova. Este vorba despre cinci milioane de euro – sumă ce va suplimenta sprijinul oferit anterior de România.

Despre aceasta a anunțat Prim-ministrul român Victor Ponta într-o discuție la telefon cu Premierul Iurie Leancă. Șeful Executivului de la Chișinău a mulțumit pentru acest sprijin ce va continua să îmbunătăţească situaţia din grădiniţele de la ţară, potrivit gov.md.

Totodată, Prim-ministrul Iurie Leancă a avut o ședință cu conducerea Fondului de Investiții Sociale din Moldova, care administrează grantul în valoare de 23 de milioane de euro oferit de Guvernul român.

În cadrul ședinței, șeful Executivului a fost informat despre faptul că, din numărul total de 790 de grădinițe beneficiare, 670 au fost selectate pentru a fi reparate, iar restul pentru a fi dotate cu mobilier. În urma licitațiilor, au fost deja semnate contractele pentru reparații cu 441 de instituții preșcolare, 85 la sută din totalul lucrărilor contractate urmând să fie finalizate în primăvara anului viitor. Cât despre dotarea celor 120 de grădinițe cu mobilă și terenuri de joacă, au fost semnate toate contractele la finele lunii august, iar bunurile au început să fie livrate din data de 15 septembrie.

You may also like

Comments are closed.

By