PSRM a mers la Curtea Constituțională! CE vor să obțină

lebedinski

Socialiştii au contestat la Curtea Constituţională legea ce-i obligă pe consumatori să achite apa pe care nu au consumat-o, precum şi Hotărîrea Guvernului RM privind organizarea a doar 5 secţii de votare în Rusia. Două sesizări în acest context au fost depuse astăzi la Curtea Constituţională de către juristul Partidului Socialiştilor, Maxim Lebedinschi.

„Astăzi, Partidul Socialiştilor a înregistrat la Curtea Constituţională două sesizări. Prima ţine de Legea „privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare”, potrivit căreia în facturile lunare pentru consumatori sînt incluse ilegal volume de apă, pe care aceştia nu le-au consumat. Nu putem fi de acord cu o asemenea încălcare a legii, de aceea am decis să contestăm decizia în cauză”, a explicat juristul PSRM.

Anterior, membrii Partidului Socialiştilor din RM şi activiştii „Gărzii Tinere”, împreună cu locuitorii Chişinăului, nemulţumiţi de situaţia facturilor pentru apă, au organizat o acţiune de protest lîngă sediul Guvernului RM. Participanţii la acţiune şi-au exprimat încrederea că „Guvernul îi jefuieşte pe cetăţeni prin intermediul Infocom şi Apă-Canal”.

„Cea de-a doua sesizare vizează Hotărîrea Guvernului RM privind organizarea secţiilor de votare în Federaţia Rusă. Ne exprimăm dezacordul cu situaţia cînd, în Europa şi America, unde numărul total al cetăţenilor moldoveni este de circa 200 mii de persoane, urmează să fie deschise 90 secţii de votare, pe cînd în Federaţia Rusă, unde numărul moldovenilor este de trei ori mai mare, doar 5”, a menţionat Lebedinschi.

Vă amintim că Partidul Socialiştilor din RM a calificat Hotărîrea Guvernului RM privind deschiderea a doar 5 secţii de votare în Federaţia Rusă pentru 700 mii de cetăţeni moldoveni, care trăiesc şi muncesc în FR, drept una „antisocială” şi a declarat că este cazul unei discriminări evidente. „Guvernarea sfidează în mod intenţionat dreptul la vot al migranţilor muncitori moldoveni din Rusia, deoarece ştie că voturile acestor oameni vor fi orientate împotriva partidelor de guvernămînt”, consideră socialiştii.

La îndemnul PSRM, în toată ţara au avut loc numeroase acţiuni de protest împotriva acestei decizii a autorităţilor oficiale. Zeci de mii de cetăţeni au ieşit în străzile oraşelor în care se află pentru a-i cere Guvernului RM revizuirea hotărîrii şi majorarea numărului secţiilor de votare în Rusia.

Plus la aceasta, la solicitarea Partidului Socialiştilor, argumentată prin decizia Guvernului RM, precum şi prin numeroasele apeluri din partea miganţilor muncitori moldoveni pe adresa formaţiunii, Serviciul Federal de Migraţie din Federaţia Rusă a emis o decizie, prin care toţi migranţii muncitori, care au asupra lor încălcări ale legislaţiei ce reglementează domeniul de activitate al SFM, şi care ar dori să participe la scrutinul parlamentar, pot veni, pînă la 30 noiembrie, în Moldova, după care pot reveni nestingherit în Rusia pentru a-şi relua acolo liber activitatea de muncă. Totodată, toate încălcările precedente vor fi anulate.

„Bineînţeles, nu avem încredere faţă de Curtea Constituţională. Păstrăm convingerea că tot completul de judecători ai CC trebuie să fie demis, totuşi, astăzi, aceasta este ultima speranţă a cetăţeanului de rînd de a vedea triumful adevărului. Anume de aceea, astăzi, am venit la Curtea Constituțională. Altă cale legală de a apăra interesele cetăţenilor nu avem”, a spus în final juristul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova.

You may also like

Comments are closed.

By