POROȘENKO ȘI KOMOROWSKI: „Suntem aici în calitate de prieteni ai Moldovei și sprijinim viitorul ei european”

porokomolea

Prim-ministrul Iurie Leancă a discutat astăzi cu Preşedinții Ucrainei și Poloniei, Petro Poroşenko și Bronisław Komorowski, despre cooperarea bilaterală, agenda europeană și ultimele evoluții din regiune. Oficialii au mai vorbit despre amplificarea dialogului politic, aprofundarea cooperării comercial-economice, în special consolidarea securității energetice și modernizarea infrastructurii de frontieră cu sprijinul Uniunii Europene. În cadrul discuțiilor, s-a constatat că între cele trei state se consolidează o relație de prietenie pozitivă și dinamică.

Premierul Iurie Leancă a declarat că vizita celor doi șefi de stat este crucială pentru viitorul regiunii. „Apreciez această vizită drept un semn de susținere a eforturilor  Republicii Moldova de a construi o țară democratică, o țară  europeană, o țară stabilă, contibuind astfel la edificarea și în regiune a unei securități pe care ne-o dorim cu toții”, a subliniat șeful Executivului de la Chișinău.

 

Totodată, Iurie Leancă a salutat efortul Ucrainei de a-și continua cursul european. „Împărtășim aceleași valori europene cu poporul ucrainean și mizăm în continuare pe sprijinul Poloniei și al celorlalte țări ale UE pentru realizarea reformelor de modernizare, astfel încât să ne atingem scopul nostru comun – aderarea la UE”, a menționat Premierul moldovean.

La rândul său, Președintele Poloniei, Bronisław Komorowski, a declarat că vizita sa la Chișinău este un semnal de solidaritate cu Moldova și cu politica acesteia de a-și găsi o cale proprie spre Vest. „Polonia este de zece ani membră a UE și datorită acestui fapt țara noastră, dar și fiecare cetățean este mai liber, mai bogat și este conștient că se află în siguranță într-o lume mai bună. Dorim acest lucru și Moldovei și vom oferi sprijin total în acest sens”, a precizat Bronisław Komorowski.

În context, șeful statului ucrainean Petro Poroşenko a declarat că vizita arată cât de importantă este pentru Ucraina situația din Moldova. „Am venit să arătăm sprijinul nostru pentru viitorul Republicii Moldova. Guvernul condus de dumneavoastră a făcut foarte multe lucuri concrete. Am văzut aici drumuri, școli și spitale mai bune și sper că locuitorii apreciază asta”, a afirmat șeful instituției prezidențiale de la Kiev.

Oficialul a mai declarat că ucrainenii au înțeles că pentru o viață mai bună nu există alternativă decât Uniunea Europeană „ Avem de făcut multe lucruri împreună – colaborarea în domeniul securității, reglementării problemei transnistrene sau îmbunătăţirii situaţiei economice”, a spus în concluzie Petro Poroşenko.

Preşedinții Ucrainei și Poloniei, Petro Poroşenko și Bronisław Komorowski, se află astăzi, 20 noiembrie, într-o vizită oficială în Republica Moldova.

În după-amiaza zilei, Iurie Leancă și Petro Poroşenko vor merge la Bălţi, unde vor depuneri de flori la monumentul lui Taras Şevcenko, vor vizita Casa comunităţii ucrainene şi Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”. Aici, cei doi oficiali vor discuta cu reprezentanţi ai diasporei ucrainene şi cu studenţi.

 sursa: GOV.md

You may also like

Comments are closed.

By