Poliția SE SPALĂ PE MÂINI: Nu ne implicați în politică

politia999
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, în ultima perioadă de timp anumite persoane, inclusiv din cele ce sunt activ politic, aduc acuzări grave în adresa Poliției, în scopurile lor de promovare.

Mesajul IGP vine după ce acum două zile, poliția a destructurat activitatea membrilor activi ai mișcării „ANTIFA REZIST”. Aceștia aveau drept scop identificarea şi recrutarea continuă a noilor membri, crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea activităţilor criminale ale organizaţiei, înzestrarea membrilor cu arme şi instrumente în vederea săvîrşirii infracţiunilor excepţionale şi deosebit de grave, concomitent coordonînd planurile şi acţiunile sale cu alte organizaţii şi grupări criminale din ţară şi din străinătate.

”Reiterăm faptul că, activitatea Poliției se desfășoară exclusiv în baza și pentru executarea legii, în interesul persoanei, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei. Poliția realizează acțiunile necesare de prevenire, investigare și de descoperire a infracțiunilor și contravenților.

Poliția solicită expres neimplicarea ei în activitatea politică”, se spune într-un comunicat al IGP.

You may also like

Comments are closed.

By