PLR: PD și PLDM FRAUDEAZĂ alegerile parlamentare!

PLR

Partidul Liberal Reformator a semnalat astăzi, 12 noiembrie, fraudarea alegerilor prin influențarea și manipularea opiniei publice, cu ajutorul instituțiilor de presă aservite politic oligarhilor.

Totodată, PLR a avertizat asupra lipsei de reacție din partea Consiliului Coordontor al Audiovizualului și Comisia Electorală Centrală la aceste încălcări, deși se vede clar că mai multe televiziuni au devenit platforme electorale pentru PD și PLDM.
Prin manipularea opiniei publice cu ajutorul mass media acaparate, prin lipsa de reacție adecvată a instituțiilor statului care au obligația să vegheze buna și corecta desfășurare a campaniei, atenționăm asupra unui control politic mult mai extins, din partea unor partide controlate de oligarhi.

În acest context, Partidul Liberal Reformator a menționat despre faptul că libertatea presei – una dintre cele mai sacre și mai importante realizări ale statului democratic, consfințită în Declarația de Independență, Constituția Republicii Moldova, recâștigată cu sângele tinerilor omorâți și torturați în închisorile comuniste în aprilie-iulie 2009, este amenințată de același fenomen oligarhic.

Partidul Liberal Reformator va depune astăzi o sesizare la CCA și CEC cu privire la fraudarea alegerilor în mod sistematic și permanent prin intermediul televiziunilor aservite unor oligarhi și instituțiile de stat obligate să monitorizeze, să supravegheze și să prevină aceste fraude.

You may also like

Comments are closed.

By