„NEO MANSARDE” reacționează: Nu suntem noi de vină!

Real estate

DECLARAŢIA ALIONEI GASANOV, DIRECTOR ŞI FONDATOR „NEO MANSARDE”

Stimaţi reprezentanţi ai mass-media, investitori şi cetăţeni ai R.Moldova, permiteţi-mi să vă aduc la cunoştinţă situaţia reală care s-a creat urmare a acţiunilor întreprinse de unele persoane fizice şi de Primăria municipiului Chişinău.

Din start, vreau să îmi exprim regretul că, subiectul legat de mansardele din capitală se încearcă a fi politizat, astfel încît vina să o poarte doar directorii şi fondatorii firmelor de construcţii şi nu cei care au dus la blocarea activităţii companiei.

Dar iată cum stau lucrurile în realitate. Proiectul de mansardare a fost promovat de Primăria capitalei, care a considerat că acesta ar putea soluţiona problema spaţiului locativ din capitală. Din păcate, autorităţile municipale, în goana după dividende politice şi nu numai, nu au elaborat un regulament în acest domeniu. În consecinţă, proiectul de mansardare a dat faliment. La momentul actual, 80 % din mansardele din Chiţinău nu pot fi finisate,inclusiv cele construite de „Euro Mansarde” prin intermediul programului „Prima Casă”. Astfel, majoritatea companiilor din acest domeniu se afla în prag de faliment.

Referitor la situaţia în care se află „Neo Mansarde”, vă comunic că, pînă la acest moment, o parte din investitori nu au achitat în totalitate contractele, astfel datoria constituie circa 96 000 mii euro.

De asemenea, au fost aplicate de investitori 12 sechestre care au dus la blocarea activităţii companiei şi nici pînă astăzi acestea nu au fost scoase. Ba mai mult, toate autorizaţiile înregistrate la Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru au fost anulate de Primărie fără un
temei legal. De altfel, la momentul de fază pe cazul respectiv este pornit dosar penal şi se desfăşoară acţiuni de expertizare tehnică a tuturor mansardelor. Astfel, în această perioadă compania nu are cum să funcţioneze.

Toate acţiunile enumerate mai sus au dus la blocarea activităţii companiei mele şi nici unul din eforturile depuse de mine de a restarta activitatea şi reanima situaţia nu au dus la un rezultat.

Mai mult ca atît, recent am fost informată despre Hotarîrea instanţei de judecata prin care compania a fost declarată insolvabilă. Deja este numit de investitori un administrator de insolvabilitate, iar eu sînt obligată să predau ştampila şi toate documentele firmei.

Constat cu regret că, acţiunile Primăriei municipiului Chişinău de a ne suspenda autorizaţia, dar şi a unor persoane fizice care au pus sechestru asupra companiei, au dus la blocarea activităţii „Neo Mansarde”, iar în final la deposedarea mea de această afacere.

You may also like

Comments are closed.

By