Mihai Ghimpu A PLECAT DE ACASĂ

ghimpu germania

Candidații PL la funcția de deputat în Parlament, Mihai Ghimpu, Președintele Partidului Liberal și Alina Zotea, asistenta deputatului Mihai Ghimpu nu s-au aflat în țară în acest week-end. Cei doi au avut o întâlnire pe 9 noiembrie 2014, cu cetățenii R. Moldova aflați la muncă sau studii în Frankurt, Germania.

În cadrul întâlnirii cu diaspora moldovenilor din Frankfurt au fost abordate o serie de chestiuni cu privire la viitorul european al R. Moldova, importanța alegerilor parlamentare din acest an, prioritățile Partidului Liberal pentru următorii 4 ani de guvernare, programul electoral al partidului și politicile în domeniul agriculturii, economiei, educației, justiției, tineretului și sportului și alte domenii importante, inclusiv relațiile cu diaspora.

„Datorită DVS, în 2009-2010, R. Moldova a dat start cursului european. Începutul a fost dat prin votul DVS, a celor din diasporă, și ne-a deschis calea spre o viață normală, dar pentru a continua reformele și a ajunge la standardele europene avem nevoie de timp și de o guvernare cinstită. DVS atunci ați salvat cursul european al republicii, dar și de această dată tot DVS îl veți salva. Fiecare vot contează, mai ales că acest an este crucial. Un alegător responsabil nu doar că va vota conștient și corect, dar va face așa încât să-și convingă rudele, apropiații, prietenii să facă alegerea cea mai bună”, a menționat Mihai Ghimpu în cadrul întâlnirii.

10636328_925385527471548_8836883145269825804_n

1797581_925390344137733_7489437564972436605_n

Alina Zotea, candidat PL la funcția de deputat, a vorbit despre necesitatea implicării tinerilor și diasporei în viața socială și politică pentru a realiza schimbarea până la capăt și pentru a crea condiții de trai acasă, astfel încât cetățenii plecați să revină acasă și să-și reîntregească familiile.

„Partidul Liberal este unicul care și-a menținut direcția corectă pe care fiecare dintre noi consider că o dorește. Aflându-vă în Europa, nu cred că vă doriți alt drum pentru R. Moldova decât cel european. Europa înseamnă evoluție, vrem această evoluție și acasă!”, a menționat Alina Zotea. Dânsa a mai menționat că „îmi doresc ca toți cetățenii care au fost nevoiți să plece, să poată reveni acasă. Vă îndemn să nu fiți indiferenți, să fiți organizați, să mergem împreună pe drumul european! Noi avem nevoie de tinerii noștri care au plecat peste hotare, au făcut studii de calitate, cunosc mai multe limbi străine, să revină acasă ca să ne ajute să realizăm obiectivele propuse și să aducem Europa la noi!”

O altă problemă despre care a vorbit tânăra candidată la funcția de deputat este cea a transparenței mass-media în R. Moldova. Despre aceasta Alina Zotea a accentuat că mass-media din R. Moldova este influențată politic și nu reflectă echidistant evenimentele partidelor.

Mihai Ghimpu a enumerat și câteva realizări ale Partidului Liberal, referindu-se la oficializarea Limbii Române în R. Moldova, prin sesizarea depusă de către deputații PL la Curtea Constituțională, decretarea zilei de 28 iunie – Zi a Ocupației Sovietice, desecretizarea arhivelor KGB, Crăciunul poate fi sărbătorit oficial pe stil nou, înălțarea monumentului dedicat victimelor deportărilor regimului comunist din scuarul Gării Feroviare de către Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreședinte PL, Primar General al mun. Chișinău, în PMAN a fost instalată o piatră comemorativă, în locul căreia urmează să fie înălțat un monument în memoria victimelor regimului totalitar comunist, în zeci de sate au fost inaugurate, cu sprijinul și efortul echipei PL, monumente în memoria victimelor regimului comunist ș.a.

10801563_925391100804324_8226052260100839511_n

553253_925390934137674_6226660075544351300_n
Totodată, Președintele PL a accentuat importanța aderării R. Moldova la NATO și UE – „Partidul Liberal este singurul partid care insistă asupra obiectivului de aderare la NATO. Acest obiectiv îl avem încă de la fondarea partidului, iar acum necesitatea de a fi protejați de „umbrela” NATO a devenit și mai accentuată. Dacă Ucraina și Georgia ar fi fost membre NATO, Federația Rusă n-ar fi intrat cu armată și muniții în aceste țări. Ucraina, care are peste 46 mln de cetățeni, nu poate face față agresiunii ruse, dar noi, având 4 mln? În acest sens, noi am depus și o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la neutralitatea R. Moldova, și așa cum s-a întâmplat și în cazul multor alte sesizări, așteptăm un răspuns în favoarea noastră și a cetățenilor de la Curtea Constituțională. Singurul scut al nostru pentru ca să fim independenți și să fim liberi, nu subjugați, înjosiți și chinuiți, este NATO!”

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By