MESAJUL președintelui PDM Marian Lupu

lupu

Democratul Marian Lupu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Științei pentru Pace și Dezvoltare. Liderul Partidului Democrat a mulțumit oamenilor de știință din țară pentru performanțele obținute, menționând că știința este unul din domeniile incluse în programul său electoral.

” … vreau să le transmit un mesaj de felicitare tuturor oamenilor de știință din Republica Moldova, academicieni și cercetători. Proclamată acum 13 ani la cea de-a 31 Conferință Generală a UNESCO, această zi constituie un liant simbolic între ȘTIINȚĂ și SOCIETATE.

Cercetările la care contribuie oamenii de știință implică o muncă laborioasă, care deseori necesită multe sacrificii personale. Dar ele au ca scop final progresul și modernizarea. Fie că vorbim despre cercetări și descoperiri în medicină, tehnică, IT, fizică sau chimie – toate au rolul de a aduce îmbunătățiri ale vieții de zi cu zi a oamenilor.

În lumea de astăzi, creșterea economică, dar și menținerea acesteia depinde, în cea mai mare măsură, de performanțele din știință și cercetare. Tocmai de aceea, PDM este un partid care susține cercetarea și a inclus acest domeniu în programul său electoral.

Suntem alături și îi susținem pe cei care, prin munca lor de zi cu zi, promovează excelența și performanța în știință și cercetare.

În încheiere, le mulțumesc cercetătorilor și savanților noștri pentru dăruirea lor și să le urez multe realizări profesionale de succes!”, se spune în mesajul președintelui PDM.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By