Mesajul europenilor pentru Klaus Iohannis

Junker

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din România, exprimându-şi speranţa că se vor întâlni în curând.
„În numele Comisiei Europene şi al meu personal, vă urez tot succesul” în timpul mandatului de preşedinte, a adăugat şeful Executivului european.

„Sper că vom avea şansa să ne întâlnim în curând. Aştept cu nerăbdare să cooperez cu dumneavoastră şi cu guvernul României la implementarea agendei noastre comune strategice pentru Uniune, concentrându-ne acţiunea asupra domeniilor în care Uniunea poate face o diferenţă reală, precum locurile de muncă, creşterea economică, investiţiile şi concurenţa. Acest lucru este esenţial pentru prosperitatea românilor şi a tuturor europenilor”, a subliniat Juncker.

Curtea Constituţională a anunţat, vineri, în şedinţă solemnă, validarea alegerii lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte, actul de validare a rezultatului alegerilor fiindu-i înmânat preşedintelui ales.

La scrutinul prezidenţial din luna noiembrie, Klaus Iohannis a obţinut 6.288.769 de voturi valabil exprimate, iar Victor Ponta 5.264.383 de voturi, conform datelor Biroului Electoral Central.

sursa: Gandul.info

You may also like

Comments are closed.

By