14 C
Chișinău
Friday, April 23, 2021

MARE CRUCE // După membrii PL și membrii PLR a venit și rândul lui Filat să fie decorat de Băsescu

- Advertisement -spot_imgspot_img
- Advertisement -spot_imgspot_img

imagePreşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Vlad Filat, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” – în grad de Mare Cruce. Distincţia i-a fost conferită de Președintele României, Traian Băsescu.

În decretul semnat de Preşedintele României se menţionează că distincţia este oferită domnului Vladimir Filat „ în semn de înaltă apreciere a întregii activităţi pusă în slujba dezvoltării, pe multiple planuri, a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, pentru abnegaţia cu care a promovat valorile democraţiei şi parcursul european al Republicii Moldova”.

De asemenea, Traian Băsescu a semnat azi şi decretul de decorare a deputatului PLDM, Maria Ciobanu, căreia i s-a conferit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” – în grad de Ofiţer „în semn de înaltă preţuire a abnegaţiei şi dăruirii cu care a contribuit la formarea tinerei generaţii din Republica Moldova, pentru implicarea constantă în promovarea limbii române şi valorilor democratice”.

- Advertisement -spot_img

Latest news

Related news

- Advertisement -spot_img