Iurie Leancă: Republica Moldova are nevoie, mai mult ca oricând, de o perspectivă europeană clară

Leanca zambet

Declaraţia a fost făcută de Prim-ministrul Iurie Leancă în cadrul întrevederii cu Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, aflat într-o vizită de lucru la Chişinău.

Părţile au făcut un schimb de opinii privind agenda europeană a ţării noastre, perspectivele de colaborare dintre formaţiunile politice din care fac parte cei doi oficiali, precum şi despre evoluţia situaţiei regionale.

Premierul a menţionat că Republica Moldova a înregistrat progrese importante în procesul de integrare europeană, graţie efortului depus de guvernarea democratică din ultimii ani, dar şi a susţinerii fără precedent din partea partenerilor săi de dezvoltare. Iurie Leancă a reconfirmat determinarea Guvernului de a continua reformele pentru modernizarea ţării şi apropierea de standardele europene în toate domeniile.

„Prioritare în acest sens sunt reforma justiţiei, lupta cu corupţia şi edificarea unui sistem de administrare funcţional care să asigure ireversibilitatea parcursului european al ţării”, a subliniat Prim-ministrul.

La rândul său, Joseph Daul, a exprimat solidaritatea şi sprijinul PPE pentru ţara noastră. Oficialul european a menţionat că, în această perioadă crucială, este deosebit de importantă consolidarea forţelor pro-europene pentru a asigura un viitor prosper Republicii Moldova.
sursa: gov.md

You may also like

Comments are closed.

By