FSB, fostul KGB, are CENTRU UNIC de coordonare în Ucraina

FSB

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, ex-KGB) şi-a deschis un centru unic de coordonare în Donbas, zonă minieră din estul Ucrainei ce include regiunile Doneţk şi Lugansk, care s-au autoproclamat „republici populare”, potrivit expertulului militar Dmitri Tâmciuk, fondatorul platformei on-line „Rezistenţa informaţională”.

„A fost format un centru unic de coordonare al FSB-ului din Federaţia Rusă în teritoriile ucrainene ocupate, compus din experţi în diferite domenii (contraspionaj, ,,antiterorism,, pentru combaterea grupurilor de gherilă ucrainene, spionaj)”, a afirmat expertul ucrainean, indicând că, potrivit informaţiilor sale, grupul FSB detaşat în Donbas are drept sarcină crearea într-un timp foarte scurt a unor servicii secrete ale celor două „republici” Doneţk şi Lugansk, unde duminică au avut alegeri pentru „preşedinte” şi „parlament”, potrivit Agerpres.

Aceste scrutinuri au fost denunţate de către Kiev şi Occident, dar „rezultatul votului” a fost recunoscut de Moscova, care a îndemnat autorităţile ucrainene să angajeze un dialog cu liderii separatiştilor proruşi din cele două regiuni şi să pună capăt ofensivei militare în estul Ucrainei.

Dmitri Tâmciuk mai spune că în zona de ostilităţi se remarcă o intensificare bruscă a „trupelor ruse” şi insurgenţilor, asociind aceasta aducerii muniţiei de ultimele două „convoaie umanitare”, ce au fost trimise în ultimul timp de Moscova în regiune. Situaţia cea mai gravă se înregistrează la Doneţk şi Debalţevo, indică el.

You may also like

Comments are closed.

By