FLASH // Procuratura s-a AUTOSESIZAT! Protestatarii care au asediat Primăria riscă DOSAR PENAL

658x0_primaria

Procuratura sect.Centru a confirmat astăzi începerea urmăririi penale pe faptul huliganismului (art.287 alin.(2) Cod penal) comis de către un grup de persoane, care au pătruns, ieri, cu forţa în sala de şedinţe a Primăriei capitalei, blocînd activitatea autorităţilor publice locale.

Potrivit celor constatate de organele de drept, protestatarii au încălcat grosolan ordinea publică, au manifestat un comportament agresiv şi au neglijat somaţiile colaboratorilor de poliţie antrenaţi la menţinerea ordinii publice. Aceştia au pătruns cu forţa în sediul Primăriei, unde i-au numit cu cuvinte necenzurate pe angajaţii Primăriei, ameninţîndu-i cu răfuiala fizică şi stropindu-i cu apă.

Respectiva cauză penală se află în exercitarea organului de urmărire penală al Inspectoratului de Poliţie sector Centru din cadrul Inspectoratului General de Poliţie al MAI.

Amintim că de ieri un grup de protestatari, mai exact veteranii războiului de pe Nistru, au intrat abuziv în clădirea Primăriei, au întrerupt ședința Primăriei, l-au insultat pe primarul Dorin Chirtoacă. Aceștia au cerut ca să li se permită privatizarea apartamentelor, repartizate anterior. Potrivit unui comunicat al Primăriei, protestatarii nu au părăsit clădirea nici noaptea trecută.

You may also like

Comments are closed.

By