BORDEL într-o casă de la Buiucani! Patru femei ademeneau fetele sărace să se prostitueze

prostitutie

Un grup criminal organizat, format din patru femei, specializat în comiterea proxenetismului şi a traficului de copii a fost investigat de către procurorii Secţiei combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale în comun cu ofiţerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al MAI.

În perioada 2013 – 2014, inculpatele au recrutat şi îndemnat la practicarea prostituţiei patru tinere, printre care o minoră. Potrivit schemei deconspirate în cursul urmăririi penale, inculpatele recrutau victimele din familii social vulnerabile, după care le determinau să practice prostituţia într-o casă din capitală.

Inculpatele, cu vârstele cuprinse între 22 şi 73 de ani, luau de la clienţi banii pentru serviciile prestate de către victime.

Astfel, patru tinere, printre care o minoră, au prestat servicii sexuale contra plată, timp de un an.

Este de menţionat că anterior, imobilul respectiv, care se află în sectorul Buiucani al Capitalei a mai fost în vizorul organelor de drept în legătură cu cazuri identice comise de grupul criminal condus de Alexandru Covali, alias „Şalun”, dar prin hotărîri judiciare proprietarii au reuşit scoaterea bunului imobil de sub sechestru.

Stabilind noi cazuri de trafic de copii şi proxenetism procurorii au pus repetat sechestru pe respectivul imobil în vederea ulterioarei confiscări în folosul statului.

Recent, procurorii au finalizat urmărirea penală şi au expediat cauza penală de învinuire a celor patru femei în instanţa de judecată.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By